Rămâi conectat

Ştirea zilei

Autostrada Sebeș-Turda: Vezi memoriul depus de locuitorii din Oarda, la Primăria Alba Iulia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

memoriu OardaPeste 700 de semnături ale cetățenilor care locuiesc în cartierul Oarda însoțesc memoriul depus  vineri, 14 iunie, la Primăria Alba Iulia. Oamenii cer ca traseul autostrăzii Sebeș-Turda să fie în așa fel proiectat încât să ocolească zona.

Deși vicepreședintele PNL Florin Roman a explicat amănunțit, la începutul acestei săptămâni, care ar fi cea mai nouă variantă de traseu gândită în așa fel încât să fie demolată o singură casă, nu i-a convins pe ordenii care au anunțat deja că se vor lupta ca autostrada să nu treacă prin localitate. Aceștia cred în continuare că în acest caz le vor fi amenințate proprietățile și vor fi afectați de poluare.

Iată, integral, memoriul semnat de locuitorii dn Oarda:

„MEMORIU
Cu privire la opoziţia cetăţenilor la trecerea autostrăzii prin localitatea Oarda de Sus

Dreptul simplului cetăţean de a se bucura de toate atributele care le conferă dreptul de proprietate (garantat de altfel şi de Constituţia ţării) a fost şi este grav afectat de atitudinea autorităţilor locale şi centrale implicate direct în gestionarea proiectelor vizând infrastructura rutieră.

Este adevărat că interesul public este superior celui privat DAR de aici şi până la a bagateliza dreptul la o viaţă tihnită a omului simplu, până la a-i batjocori punctul de vedere este cale lungă. “Cine nu este cu noi este împotriva noastră!” era deviza unui regim de coşmar. Astăzi, aceeaşi lozincă îmbracă altă formă “Cine nu este cu noi este manipulat!”.

Ei bine , NU !!!

Nu este vorba de niciun demers politic obscur, de niciun fel de manipulare !
Este vorba de localnicii care au ales să trăiască în acest colţ de Românie care se cheamă Oarda de Sus, un anonim “Colţ de rai” devenit peste noapte “oaia neagră a ţării” “bariera împotriva progresului României”.

Numai că acest colţ de rai nu a apărut peste noapte, ci prin truda a zeci de generaţii.
Situată la 6 Km de capitala de suflet a României- Alba Iulia – localitatea OARDA are în componenţa sa de fapt două comunităţi :

– Oarda de Jos menţionată documentar în anul 1291 sub numele de “Varda” şi

– Oarda de Sus apărută sub denumirea de “Vasadya” şi atestată documentar în anul 1733.
Radiografiind comunitatea cu tot ce înseamnă viaţă economică, socială şi culturală, incluzând aici tradiţii, obiceiuri, ritualuri, habitat, meşteşuguri, vom ajunge la concluzia tristă că toate acestea vor suferi modificări majore grave ca urmare a construirii acestei autostrăzi contestate.

Se pare că a fi CETĂŢEAN EUROPEAN în ROMÂNIA nu înseamnă chiar nimic în ziua de azi. Ne-au infestat mintea cu lozinca “sunt cetăţean european şi am drepturi!” Şi atunci îţi pui întrebarea pertinentă: ce drepturi? dreptul la viaţă, dreptul la opinie, dreptul de a fi consultat, chiar dreptul de a fi contestat.

Dar se pare că se ajunge într-un anumit punct, în “vârful” în care nu mai contează cel de lângă tine, nu mai contează “binele aproapelui” ci doar dorinţa ta de mărire, suficienţa de sine, fără niciun fel de scrupul. Nici măcar bunul-simţ elementar care îţi spune să-1 asculţi pe cel de lângă tine chiar dacă nu îi împărtăşeşti opiniile, nu mai există. Şi eşti pasat de la unul la altul, eşti împroşcat cu promisiuni deşarte pentru ca la sfârşit să fi dojenit că nu-şi cunoşti interesul imediat şi pe termen lung.

Ce contează că autostrada va demola câteva case! Ce contează că zeci de familii vor fi afectate! Ce contează că oricunde în Europa orice autostradă trece pe lângă localităţi şi NU prin acestea! La noi totul este atipic, totul este bagatelizat şi luat în băşcălie , astfel că am ajuns chiar noi nişte caricaturi.

Sub masca „interesului public” suntem la adăpost de orice răspundere, de orice vinovăţie morală sau materială , dar până când şi cu ce preţ?

Oare mai este loc de mai rău, mai este loc de mai mult rău? După ce am fost vlăguiţi, expoliaţi ne vedem acum alungaţi şi din casele noastre. Oare merită efortul şi sacrificiul?

Cele 700 de semnături alăturate acestui manifest sunt mărturia faptului că s-a ajuns prea departe. După ce s-au cheltuit sute de milioane, chiar miliarde de lei pentru un traseu abandonat, după ce nimeni nu a fost tras la răspundere şi nu se ştie unde şi la cine s-au dus banii se încearcă o nouă variantă câştigătoare pentru cei care au frâiele în mâini. De această dată se pare că şi consecinţele vor fi mai drastice şi mai vătămătoare pentru satul nostru.

De aceea ne manifestăm cu toată tăria opoziţia ca această autostradă să treacă prin localitatea noastră, fiind atâtea variante peste terenurile agricole din zonă!!!”, se arată în documentul înregistrat la primărie.

Luni, 17 iunie, la Aiud va avea loc o întâlnire între reprezentanții Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, proiectant, reprezentanții CJ Alba și primarii localităţilor pe teritoriul cărora va trece autostrada, iar aceștia din urmă vor prezenta problemele sau observațiile pe care cetățenii le au față de proiectul autostrăzii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LIVE VIDEO Retro Parada Primăverii 2024, în Cetatea Alba Carolina: Un Citroen fabricat în 1923, printre cele peste 80 de bijuterii de epocă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Retro Parada Primăverii 2024, în Cetatea Alba Carolina: Un Citroen fabricat în 1923, printre cele peste 80 de bijuterii de epocă Sâmbătă, 20 aprilie 2024 , între orele 10-14, Cetatea Alba Carolina a găzduit Retro Parada Primaverii 2024 cu participarea estimativă a 85 de vehicule de epocă. Bijuteriile pe patru roți au fost expuse în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea