Austria îşi menţine veto-ul în privinţa extinderii Schengen. Cancelarul Nehammer: ”Rămâne în vigoare până când situaţia se va schimba fundamental”
Austria îşi menţine veto-ul în privinţa extinderii Schengen. Cancelarul Nehammer: ”Rămâne în vigoare până când situaţia se va schimba fundamental”
Austria îşi menţine veto-ul faţă extinderea Schengen, atât timp cât acesta ‘nu funcţionează’, a afirmat cancelarul Karl Nehammer înaintea unei vizite în Bulgaria, cerând ‘sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe’ a UE, transmite sâmbătă agenţia austriacă APA.
”Atât timp cât spaţiul Schengen nu funcţionează, şi, spre exemplu, Germania desfăşoară controale la frontiere cu alte state membre Schengen precum Austria, la fel cum procedează şi multe alte state europene, nu putem extinde acest Spaţiu. Veto-ul Austriei rămâne, de aceea, în vigoare, până când situaţia se va schimba fundamental”, a declarat cancelarul Karl Nehammer, potrivit unui comunicat citat de APA.
Acesta precizează că Nehammer şi ministrul de interne Gerhard Karner se vor deplasa luni la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia.
Înaintea vizitei, Nehammer a cerut ”sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi, în fine, măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe”. ”Bulgaria trebuie să fie în poziţia de a construi o protecţie a frontierei la fel de robustă ca Grecia. Pentru aceasta, trebuie puse la dispoziţie fondurile necesare din bugetul UE”, a afirmat cancelarul.
”Trebuie să apăsăm şi mai tare pe frână în privinţa azilului, nu doar în Austria, ci în toată Europa”, a mai pledat şeful guvernului de la Viena.
El doreşte să discute această problemă în Bulgaria şi cu preşedintele bulgar Rumen Radev cu prilejul vizitei la frontiera bulgaro-turcă.
”Bulgaria are nevoie de sprijin rapid şi adecvat pentru protecţia frontierei externe cu Turcia. Gardul de frontieră al Greciei poate servi ca model”, a mai spus cancelarul, potrivit comunicatului citat de APA.
Numărul mare de migranţi reţinuţi în Austria arată ”că sistemul Schengen este nefuncţional”, iar, ”atât timp cât acest sistem şi protecţia frontierelor externe nu funcţionează, nici nu poate exista o extindere”, consideră Nehammer.
Până acum, Comisia Europeană a refuzat să furnizeze fonduri pentru ziduri, garduri şi sârmă ghimpată, dorind numai să sprijine infrastructura de la frontieră. În decembrie, Comisia a declarat că revine Bulgariei să decidă ce mijloace foloseşte pentru a-şi proteja frontierele. În prezent, agenţia europeană Frontex este reprezentată în Bulgaria de echipamente şi 137 de angajaţi, mai notează APA.
Cancelarul austriac şi ministrul său de interne reclamă faptul că Bulgaria este lăsată să apere singură graniţa sa externă a UE de aproximativ 240 km cu Turcia, şi fac referire la faptul că imagini video postate pe reţelele sociale arată cât de uşor sunt trecute barierele actuale de la graniţa bulgaro-turcă.
Nehammer şi Karner vor ajunge în Bulgaria duminică seara. Luni, se vor deplasa împreună cu preşedintele Radev şi ministrul de interne Ivan Demergiev la frontiera cu Turcia. Cei doi oficiali austrieci mai au programate o vizită la centrul regional de coordonare al poliţiei de frontieră în apropiere de Elhovo şi, după revenirea la Sofia, o întâlnire cu prim-ministrul bulgar Galab Donev.
Sursa: stiri.tvr.ro
Foto: photonews.at/Georges Schneider / imago stock&people / Profimedia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2025 | În vreme ce pensiile de peste 3.000 de lei sunt taxate cu 10% lunar, contribuțiile la sănătate ale avocaților, notarilor și contabililor sunt de maximum 500 de euro, indiferent de câștig
În vreme ce pensiile de peste 3.000 de lei sunt taxate cu 10% lunar, contribuțiile la sănătate ale avocaților, notarilor și contabililor sunt de maximum 500 de euro, indiferent de câștig Guvernul Bolojan a impus contribuţii la sănătate la pensiile de peste 3.000 lei, dar nu umblă la plafonarea contribuţiile la asigurările de sănătate ale […]
Încălzirea globală, de neoprit: CANICULA care a lovit România, fenomen cu intensitate anormală. Tot mai multe fenomene extreme
Încălzirea globală, de neoprit: CANICULA care a lovit România, fenomen cu intensitate anormală. Tot mai multe fenomene extreme Despre valurile de caniculă cu care se confruntă țara noastră și despre repercusiunile care vin dintr-o astfel de situație climatică, a vorbit Roxana Bojariu, climatolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), într-un interviu acordat pentru Gândul. […]
Ministrul Energiei: Avem blocați 240 de milioane de euro din PNRR pentru încălcări ale legislaţiei şi incompatibilităţi în numirile din companii
Ministrul Energiei: Avem blocați 240 de milioane de euro din PNRR pentru încălcări ale legislaţiei şi incompatibilităţi în numirile din companii Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că lucrează împreună cu oameni din mediul privat la crearea unui mecanism pentru procedurile de la Ministerul Energiei, precizând că sunt blocaţi 240 de milioane de euro din […]