Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

AUDIO| Secretarul Primăriei Șona a stârnit o adevărată revoluție după ce a sesizat ANI despre ilegalitățile ce curg pe bandă rulantă în instituție

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

AUDIO| Secretarul Primăriei Șona a stârnit o adevărată revoluție după ce a sesizat ANI despre ilegalitățile ce curg pe bandă rulantă în instituție

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Secretarul Primăriei din comuna Șona, județul Alba, a stârnit o adevărată revoluție la locul de muncă după ce a sesizat Agenția Națională de Integritate, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Prefectura despre faptul că în instituția unde lucrează ilegalitățile curg pe bandă rulantă.

Marian Bogdan Matei a trimis sesizările invocând Legea avertizorului de integritate, legislație menită să îi protejeze de eventualele represalii pe funcționarii care fac astfel de dezvăluiri cu bună-credință.

 Festival de Romania 2024

Cu toate acestea, primarul comunei, Teodor Florin Mărginean (PNL), a dispus mutarea forțată a lui Matei pe un post similar, la o primărie a unui coleg de partid și aflată la 70 de kilometri distanță.

Pentru că, cel puțin până acum, sesizările sale nu au avut vreun efect, Matei a trimis o ”Avertizare în interes public” și către G4Media, document în care sunt enumerate presupuse ilegalități din instituție și presiunile la care este supus.

Printre materialele furnizate se numără și înregistrarea unei convorbiri telefonice cu primarul, tema fiind aranjarea unui concurs de angajare în instituția condusă de liberal. În replică, primarul Măginean afirmă că Matei a pornit ”un război personal” în care a apelat la ”provocări ieftine” și că, la rândul său, a depus mai multe sesizări legate de modul de lucru al secretarului comunei.

Într-un document întins pe opt pagini și trimis redacției G4Media la începutul acestei luni, Marian Bogdan Matei își justifică demersul invocând Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile și instituțiile publice care semnalează încălcări ale legii.

Conform acestei legi, funcționarii publici care denunță ilegalități comise la locul de muncă beneficiază de protecție. De exemplu, au dreptul ca la prezența în Comisia de Disciplină să cheme presa sau membri ai societății civile, iar eventualele sancțiuni pe care le primesc din partea șefilor pot fi anulate.

Matei povestește că, în luna iulie, primarul Teodor Florin Mărginean (PNL) a dispus detașarea sa, pe același post, în comuna Blandiana aflată la 70 de kilometri depărtare de actualul loc de muncă, decizia fiind una de ”sancționare”, după cum susține secretarul comunei.

La acel moment, Matei a reușit blocarea detașării după ce i-a contestat legalitatea. A doua zi, primarul a revocat documentul, iar secretarul din Șona a intrat în concediu medical. Pe 11 august, însă, la întoarcerea la post, istoria s-a repetat și Matei s-a trezit, din nou, pus în fața faptului împlinit, fiindu-i comunicat faptul că este detașat, din nou, la Primăria din Blandiana, instituție condusă de un coleg din PNL al edilului din Șona.

Secretarul a contestat, din nou, decizia și a intrat iar în concediu medical, acuzând probleme cardiovasculare. El spune că medicul i-a interzis să conducă pe distanțe lungi, ceea ce îl pune în imposibilitatea de a accepta noul post.

În replica, primarul Mărginean a transmis că ”Detașarea domnului Matei Marian Bogdan către comuna Blandiana a survenit ca urmare a solicitării venite din partea comunei Blandiana, căreia i-am dat curs. Detașarea la comuna Blandiana este efectuată conform dispozițiilor legale prevăzute de art. 505 Cod admin., fiind vorba despre o modificare a raporturilor de muncă și NU o sancționare.”

Matei afirmă că s-a ajuns la această stare de conflict după ce, anterior, în baza aceleiași Legi 571/2004, a transmis avertizări în interes public, despre pretinsele ilegalități care ar fi fost comise în Primărie, către Agenția Națională de Integritate – 2 cazuri, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Instituția Prefectului – Județul Alba.

”Există o sesizare a Comisiei de Disciplină pe aspectele sesizate de la Șona. După ce această Comisie se va întruni, vă vom putea comunica mai multe”

Pe de altă parte, pe plan local, Matei a refuzat să contrasemneze pentru legalitate, în prima jumătate a anului 2021, 35 de acte administrative, emise de către Primar sau adoptate de către Consiliul Local Șona și a întocmit referate, informări, adrese prin care a adus la cunoștința edilului aspecte referitoare la proasta funcționare a aparatului de specialitate al acestuia.

”Am lucrat majoritatea vieții mele active în sectorul privat, iar până să am de-a face cu administrația publică am avut un dram de speranță că lucrurile vor merge bine, cândva, în țara aceasta. Acum, după multiplele experiențe și cunoașterea (doar) a unor aspecte specifice funcționării acestui stat cred, sunt ferm convins că țara asta e moartă deja…” Bogdan Marian Matei, în Avertizarea de interes public
Printre presupusele ilegalități din Primăria Șona, enumerate de Matei în documentul trimis G4Media, ar fi și presupusa intenție de trucare a unui concurs în favoarea unei persoane ”agreate” de primar.

Matei, care era președintele comisiei de concurs, spune că deține înregistrarea unei convorbiri telefonice cu acesta. Astfel, în data de 24.12.2020, ora 10.26, primarul Mărginean l-ar fi contactat telefonic. Varianta audio poate fi ascultată aici:

”Președinte comisie Matei: Alo!
Primar Mărginean: E totul în regulă?
Președinte comisie: La urbanism nu întrunește băiatul ăla condițiile.
Primar: Ce face?
Președinte comisie: Nu întrunește condițiile!
Primar: Păi cum nu le întrunește condițiile, dacă condițiile așa au fost făcute?
Președinte comisie: Păi, condițiile sunt urbanism, arhitectură sau construcții. El nu are construcții că e geodez sau topograf.
Primar: Domnu…, Doamne, iartă-mă, dar… sunt consternat de-a dreptul, sunt consternat de-a dreptul…
Președinte comisie: Pentru?
Primar: Păi cum adică nu îndeplinește condițiile?
Președinte comisiei: Pă,i domn primar, eu nu lucrez la ANFP, dacă ANFP-ul zice că trebuie să fac conform art. 5 din Legea…..(inițiatorul apelului telefonic a întrerupt convorbirea).”

Primarul Mărginean, despre înregistrare: ”(…) orice fel de înregistrare nu poate constitui o probă decât dacă este realizată de organele abilitate ale statului. O astfel de înregistrare este o imixtiune în viața mea privată și am dreptul să mă adresez organelor abilitate în acest sens. Mai mult, consider că nu pot fi avute în vedere interpretările realizate de o persoană, interpretări care au la bază doar o înregistrare care nu cuprinde întreaga stare de fapt și desfășurarea reală a evenimentelor referitoare la concurs”

Secretarul Primăriei afirmă că, ulterior, primarul a modificat componența Comisiei de concurs, iar aceasta i-a admis, prin majoritate, dosarul respectivului candidat. Membrii comisiei care au votat pentru acest lucru ar fi fost soția viceprimarului și vărul primarului, ambii funcționari publici în Primăria Șona.

Referitor la derularea concursului, primarul din Șona a declarat că ”(…) cert este faptul că la Șona avem nevoie de un profesionist în domeniul Urbanismului, dar având în vedere experiența pe care o avem cu alte concursuri, șansele ca un arhitect să candideze la postul pus la concurs erau inexistente.

În plus, anunțul de participare la concurs a fost public conform prevederilor legale, iar în urma acestui anunț s-a înscris un singur candidat. La acest moment, postul la care se face referire din comuna Șona, nu este ocupat, candidatul care a promovat concursul a lucrat la noi doar 2 săptămâni, promovând alt concurs.”

”Documentele în cauză constituie avertizări în interes public și conferă subsemnatului calitatea de avertizor în interes public, emiterea dispoziției privind detașarea fiind în fapt o veritabilă sancționare a subsemnatului față de curajul de a aduce la cunoștință autorităților competente o serie de fapte, motiv pentru care apreciez că sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii”, a scris Bogdan Marian Matei în Avertizarea de interes public adresată G4Media.

Articolul de lege invocat menționează că ”În litigiile de muncă sau în cele privitoare la raporturile de serviciu, instanța poate dispune anularea sancțiunii disciplinare sau administrative aplicate unui avertizor, dacă sancțiunea a fost aplicată ca urmare a unei avertizări în interes public, făcută cu bună-credință.”

Legat de sesizările secretarului Matei, primarul Mărginean afirmă că acesta ”are dreptul să sesizeze orice fel de problemă instituțiilor competente în soluționarea ei, dar domnia sa, în calitatea funcției pe care o exercită, trebuie să știe că primordială este respectarea legii și a legalității tuturor actelor.

De asemenea, vă aduc în atenție faptul că instituția noastră nu a primit soluționarea aspectelor invocate de d-nul Matei, prin urmare, orice susținere și interpretare personală a celui care a făcut sesizările este netemeinică și prematură. Nu doresc sa comentez despre acțiunile domniei sale sau despre profesionalismul de care dă dovadă. Aceste aspecte nu fac obiectul unui astfel de comentariu.

(…)

În esență, constat cu părere de rău că în loc să se preocupe de activitatea ce-i revine potrivit fișei postului, domnul Matei Marian Bogdan lansează acuzații în toate domeniile, purtând un război personal care nu poate fi benefic pentru comuna noastră. Subliniez că, la rândul meu, am sesizat toate instituțiile abilitate cu privire la modul în care înțelege să lucreze domnul Matei Marian Bogdan.

Nu voi răspunde niciunui fel de provocare ieftină, ci mă preocupă bunul mers al administrației publice din comuna Șona, pe care cetățenii m-au desemnat prin vot să o conduc.”

sursa: G4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

E OFICIAL! CCR a dispus ”reverificarea și renumărarea” buletinelor de vot în primul tur al alegerilor prezidențiale

Cezar Lancrajan

Publicat

în

E OFICIAL! CCR a dispus ”reverificarea și renumărarea” buletinelor de vot în primul tur al alegerilor prezidențiale Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis, joi, 28 noiembrie 2024, în unanimitate, reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule în primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurat duminica trecută. Citește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea