Atleta Ana Rodean (CS Unirea Alba Iulia), al doilea an consecutiv sportivul anului | În 2023, principalul obiectiv, calificarea la Mondiale
La Gala Sportului Județean din decembrie 2022, atleta Ana Rodean a fost desemnată pentru a doua oară consecutiv sportiva anului la secțiunea sporturi olimpice, fiind pentru a 6-a oară în carieră când își adjudecă această distincție.
Pregătită de Gabriel Avram, unirista a reprezentat anul trecut România la Campionatele Mondiale de Atletism (Eugene, USA), Campionatul Mondial de Marș (Muscat, Oman) și Campionatele Europene de Atletism (Munchen, Germania). A devenit campioană balcanică în proba de 35 kilometri și a cucerit 6 tiluri de campioană națională, la senioare, individual și pe echipe, în probele de 10, 20 și 35 km marș. A rezultat un sezon plin de satisfacții, dar în același timp extrem de încărcat și istovitor pentru sportiva în vârstă de 38 de ani, care a bifat 5 curse de nivel internațional pe distanța de 35 kilometri!
*Ține steagul sus pe 3 fronturi!
Ana Rodean merită toate aprecierile în condițiile în care ține steagul sus, în ciuda vârstei (va împlini 39 de ani în 23 iunie), și vizează în continuare performanță. Participantă la Jocurile Olimpice din 2016 (locul 50 la Rio de Janeiro), sportiva din Cetatea Marii Uniri nădjduiește ca în 2024 să se găsească în arena olimpică de la Paris. Dar până atunci însă, își propune să treacă cu bine peste marile provocări ale acestui an, miza fiind calificarea la Campionatul Mondial de Atletism de la Budapesta, din 19-28 august.
“Lucrurile s-au complicat, Federația Internațională a înăsprit baremul pentru Jocurile Olimpice, coborându-l de la o oră și 31 de minute, la o oră 29 de minute și 20 de secunde, pe distanța de 20 de kilometri, un timp cu care se pot lua medalii. În plus sunt 24 de locuri rezervate ca timp și tot atâtea celor mai bune atlete pe baza ranking-ului mondial. La 35 de kilometri, la Jocurile Olimpice se va concura într-un mod indedit, sub forma unei echipe mixte, masculin și feminin”, a spus Ana, cea care pe lângă sport, mai are alte două activități: profesor la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia și antrenor la CS Municipal Unirea Alba Iulia.
Fără a beneficia în 2023 de cantonament centralizat, albaiulianca a demarat pregătirile, primul concurs al anului fiind la Timișoara, în 5 martie, Campionatele Naționale în proba scurtă. În aceeași lună, la Dudince (Slovacia), în 25 martie, este prevăzută prima competiție internațională, un Grand Prix care va coincide cu Campionatul Național de 35 kilometri marș. Campionatul Balcanic din 8 aprilie, din Antalya (Turcia), nu va fi abordat din pricina programului (a și fost anulat între timp, din cauza cutremurelor devastaroare), dar în luna mai va fi Campionatul European de Marș pe echipe, la Podebrady (Cehia, 20-21 mai).
“Este greu și în același timp complicat criteriul de calificare la JO și tocmai de aceea nu avem ce să discutăm despre ce va fi la anul. O să mă axez pe distanța de 35 de kilometri, deși mă gândeam la un moment dar să abordez și cursa de 20 kilometri. Tocmai din acest motiv este dificil de prefațat anul olimpic, în condițiile noilor criterii de calificare”, a mai spus Ana.
*Dublă legitimare cu CSM Unirea!
Anul 2023 vine și cu o altă noutate în ceea ce le privește pe mărșăluitoarele din municipiul reședință de județ, Ana Rodean și colega sa de club Mihaela Acatrinei (în ultimii 3 ani au fost în fruntea topului județean la secțiunea sporturi olimpice). După 6 ani în care au concurat cu dublă legitimare CS Unirea Alba Iulia și CS Universitatea Reșița, din acest an sportivele vor fi legitimate la cele două cluburi din Alba Iulia: CS Unirea și CSM Unirea Alba Iulia. Pentru Mondialele de atletism din 2023, din Ungaria, sunt 50 de locuri alocate mărșăluitoarelor, atât la 20 kilometri, cât și la proba lungă, de 35 kilometri, iar Ana Rodean este în prezent clasată pe a 36-a poziție în clasamentul internațional.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Vali Ciofu, masorul din Ocna Mureș, a luat Supercupa Emiratelor Arabe Unite cu Shabab Al Ahli Dubai, al doilea an la rând!
Vali Ciofu, masorul din Ocna Mureș, a luat Supercupa Emiratelor Arabe Unite cu Shabab Al Ahli Dubai, al doilea an la rând Omul trofeu, Vali Ciofu (65 de ani), masorul din Ocna Mureș, a cucerit Supercupa Emiratelor Arabe Unite, cu Shabab Al Ahli Dubai, pentru al doilea an la rând! Formația pregătită de portughezul Paulo […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Actualitateacum 5 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Ştirea zileiacum 14 ore
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului