Rămâi conectat

Curier Județean

Ateliere și filme speciale pentru copii, în cadrul ”Alba Iulia Music&Film Festival” 2017, prin programul EducaTIFF. Proiecțiile pregătite pentru tinerii spectatori

Publicat

în

Copiii și adolescenții sunt așteptați la Alba Iulia Music & Film Festival. Cei mai tineri spectatori vor avea filme special alese pentru ei, în funcție de vârstă, alături de ateliere și activități distractive care le vor permite să intre în lumea marelui ecran și să descopere măcar o parte din secretele cinema-ului.

Evenimentele speciale pentru copii sunt organizate prin EducaTIFF, programul de educație cinematografică inițiat de Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

EducaTIFF aduce la Alba Iulia trei filme care îi vor ajuta pe cei mai tineri dintre marii iubitori de film să descopere o mulțime de lucruri noi despre lumea în care trăiesc. Proiecțiile, cu intrare liberă, vor avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor începând de vineri, 8 septembrie, până duminică, 10 septembrie.

Elit - Gustul Desăvârșit

Pentru copii de peste 6 ani, EducaTIFF propune aventura fantastică „Profesorul Broască” („Mr. Frog”, Olanda, 2016). Acțiunea începe într-o sală de clasă aparent obișnuită, cu elevi obișnuiți un profesor la fel ca toți ceilalți. Doar că elevii vor avea parte de o surpriză: profesorul Frans nu e deloc obișnuit, fiindcă uneori se poate transforma în broască! Tinerei Sita îi place atât de mult acest profesor, încât e gata să facă orice pentru a-l proteja de animalele periculoase.

Spectatorii de peste 12 ani sunt invitați în regatul condus de „Regele piticilor” („Konig Laurin”, Germania, 2016). Personajul principal e Theo, un băiat de numai 13 ani, fiul neînvinsului Dietrich, care se visează la rândul său mare cuceritor! Doar că Theo leagă o prietenie cu cel mai mare dușman al tatălui său, Laurin, fostul rege al piticilor. Așa că tânărul nostru aventurier se va confrunta cu o dilemă grea: să devină un cuceritor ca tatăl lui, sau să se decide pasiunii sale secrete și să găsească, astfel, fericirea.

Liceenii, cu vârste peste 15 ani, sunt invitați să afle despre o formă de rasism și discriminare ce a existat într o regiune pe care o considerăm acum un exemplu de civilizație. „Sânge de lapon” („Sami Blood”, Suedia / Norvegia / Danemarca, 2016 ) va dezvălui o parte neștiută din istoria Peninsulei Scandinave. Bineînțeles, totul este văzut prin ochii unui copil: Elle Marja are 14 ani și face parte din comunitatea crescătorilor de reni, Sámi. Tânăra visează însă la o altă viață – dar pentru a ajunge unde își dorește, va trebui să rupă legăturile cu familia și cu comunitatea din care a făcut parte întreaga ei viață.

În completarea proiecțiilor de film, EducaTIFF include în zilele de weekend o serie de activități care să dezvolte universul cinematografic al elevilor, gândirea critică și creativitatea. Astfel, sâmbătă și duminică între orele 10 și 13, CCS va găzdui ateliere de animație în care copiii vor crea chiar ei un scurt film, în tehnica „stop-motion”. Tema aleasă pentru film este „Dacii și romanii”.

Copiii între 11 și 14 ani vor avea ocazia să parcurgă mai multe roluri necesare pentru ca un film să devină realitate. Sub îndrumarea Mirelei Țârlea, ei vor fi pe rând actori, scenariști și regizori, iar la final își vor putea trece în CV prima lor creație cinematografică!

Intrarea la toate proiecțiile și atelierele EducaTIFF din cadrul Alba Iulia Music & Film Festival va fi gratuită, în limita locurilor disponibile în sală, dar cu condiția rezervării locurilor din avans printr-un email trimis la adresa [email protected]

Mai multe detalii despre programul festivalului și filmele din acest an, pentru toate vârstele, vor fi publicate la finalul lunii august. Până atunci, toate noutățile sunt disponibile în timp real pe site-ul AlbaFilmFest.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Citiți și Alba Iulia Music & Film Festival se întoarce cu o ediție spectaculoasă: Între 8 și 10 septembrie, proiecții în aer liber și în spații inedite, invitați internaționali, reprezentații și dansuri stradale, activități speciale pentru copii

Alba Iulia Music & Film Festival este prezentat de TIFF, în organizarea Asociației Film și Cultură Urbană (AFCU) și a Primăriei Municipiului Alba Iulia, cu susținerea Azets Insight. (A.M.)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Curier Județean

Rețea de canalizare pe mai multe străzi din Pianu de Sus: A fost solicitat avizul din partea APM Alba

Publicat

în

Rețea de canalizare pe mai multe străzi din Pianu de Sus: A fost solicitat avizul din partea APM Alba

Primăria Comunei Pianu de Sus a solicitat emiterea acordului de mediu pentru proiectul extinderea rețelei de apă și canalizare menajeră în localitatea Pianu de Sus, propus a fi amplasat în com Pianu, sat Pianu de Sus, străzile Macui și Gruiete.

În prezent în comună Pianu, localitatea Pianu de Sus, există rețea de distribuție apă spre locuitorii situați pe stradă Principala și zona Gruiete, apă fiind asigurată din gospodăria de apă Pianu de Sus existența. Totuși, pe stradă Macui din localitate, stradă adiacentă străzii Principale, nu există rețea de alimentare cu apă, acestea făcând obiectul prezenței documentații prin extinderea rețelei din stradă Principala.

Pe stradă Macui a localității Pianu de Sus, nu existea rețea de canalizare, apele fiind absorbite în sol sau evacuate direct în rigolele de colectare, această situație conduce la infestarea solului şi a pânzei freatice de mică adâncime din zona populată, cât și din vecinătatea acesteia, precum şi la degradarea calităţii cursurilor de apă de suprafaţă ce traversează zona în aval.

Elit - Gustul Desăvârșit

În concluzie apă de consum preluată din puțurile existente nu îndeplinește condițiile de calitate și sănătate pentru locuitorii acestei străzi.

În zona Gruiete, cartier generic denumit Gruiete a localității Pianu de Sus, deși există o alimentare cu apă nu există canalizare, fiind în aceiași situație cu stradă Macui definită mai sus, adică apele fiind absorbite în sol sau evacuate direct în rigolele de colectare, această situație conduce la infestarea solului şi a pânzei freatice de mică adâncime din zona populată, cât și din vecinătatea acesteia, precum şi la degradarea calităţii cursurilor de apă de suprafaţă ce traversează zona în aval.

Având în vedere cele de mai sus se propune extinderea sistemului centralizat de alimentare cu apă și canalizare actual.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

FOTO| Apa se va regăsi din nou în peisajul urban din Sebeș: Lucrările la rigola care străbate centrul avansează

Publicat

în

FOTO| Apa se va regăsi din nou în peisajul urban din Sebeș: Lucrările la rigola care străbate centrul avansează

Lucrările la rigola care străbate centrul municipiului Sebeș avansează, iar la finalul lucrărilor, apa va fi un element care se va regăsi în noul decor urban.

„În încercarea de a reda Sebeșului măcar o parte din farmecul de altădată, am început o serie de reparații ale rigolei care străbate zona centrală. La finalul lucrărilor, apa va fi un element care se va regăsi în noul decor urban, alături de alte elemente care să îmbunătățească imaginea zonei istorice”, transmite primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

Tot în centrul istoric, vor avea loc o serie de intervenții care vizează zona pietonală delimitată de clădirea Liceului Sportiv și până la sensul giratoriu de la restaurantul Turn.

Elit - Gustul Desăvârșit

În plus, administrația locală are deja în derulare lucrări de reparații și de modernizări la majoritatea clădirilor care găzduiesc instituțiile de învățământ din Sebeș, resursele necesare pentru susținerea acestora provenind din finanțări nerambursabile atrase de echipa din primăria municipiului Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

A patra licitație pentru execuția lucrărilor la depozitul de ceramică veche, amenajat în șanțurile Cetății Alba Carolina: Valoarea proiectului, majorată

Publicat

în

A patra licitație pentru execuția lucrărilor la depozitul de ceramică veche, amenajat în șanțurile Cetății Alba Carolina: Valoarea proiectului, majorată

Consiliul Județean Alba a scos pentru a patra oară la licitație execuția lucrărilor pentru amenajarea unui depozit de ceramică veche în șanțurile Cetății Alba Carolina.

Consiliul Județean Alba a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru execuție lucrări pentru obiectivul de investiție – Amenajare depozit ceramică veche. Valoarea totală estimată a investiției este de 1.663.446 lei, fără TVA.

Situația actuală

Elit - Gustul Desăvârșit

Spațiul interior prezintă lucrări de amenajare la nivelul pardoselilor (decapări structura de beton în vederea delimitării șlițului perimetral de aerisire a pereților, decapări dure de tencuială ce au afectat zidăria pereților și bolților), umpluturi cu pietriș/sort 4 în zonele centrale ale spațiilor; zidăria interioară inclusiv umărul fundației sunt descoperite, instalațiile vechi, ruginite sunt în poziție; fără tâmplării.

Există lucrări nefinalizate la pardoseli (decapări pardoseli originale) anterioare și realizare pardoseli ceramice (local) cu un spațiu perimetral lat cu pietriș, decaparea tencuielilor originale anterioare straturi succesive, văruiala de pe pereți și bolți, realizare trasee instalații electrice aparente la pereți, pozare locală tâmplării lemn în vederea funcționalizării spațiului.

Structura interioară este acoperită cu pământ, toate spațiile realizate sunt boltite, dimensiunile geometrice (înălțimi, lățime, lungime) sunt strict funcționale.

Se urmărește ca prin reabilitarea efectivă a spațiului să se atingă următoarele aspecte:

– restaurarea spațiului interior – contragarda și tunel de acces pe ravelin;

– conversie funcțională a spațiului interior – schimbarea destinației obiectivului din construcție militară în spațiu interactiv restaurat și amenajat pentru depozitare ceramică veche care va fi accesibil publicului larg;

– crearea unei infrastructuri pentru asigurarea condițiilor de confort, siguranță și securitate pentru public în vederea introducerii acestui obiectiv în circuitul turistic local și național.

Depozitul de ceramică veche va cuprinde un spațiu pentru depozit ceramică veche, un spațiu expozițional pentru obiectele de tezaur, un laborator de restaurare ceramică și un atelier școală de restaurare, precum și o platformă înierbată la partea superioară ravelinului cu zonă de circulație pietonală unde se va amenaja un spațiu interactiv de vizitare cu piesele de patrimoniu descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice din perimetrul municipiului Alba Iulia.

Se vor crea condiții pentru montarea pe această suprafață a unor elemente din lemn modulate tip podine, reversibile, pentru desfășurarea diferitelor spectacole sau simeze cu tematică, în aer liber.

Amenajarea depozitului de ceramică veche se va face în conformitate cu recomandările Expertizei tehnice și va cuprinde cel puțin o parte din următoarele categorii de lucrări:

-refacerea elementelor structurale ale construcției și asigurarea elementelor nestructurale, daca este cazul, în conformitate cu concluziile raportului de expertiză tehnică

-executarea lucrărilor pentru păstrarea aspectului și stilului arhitectural al spațiului

-lucrări de restaurare materiale de construcție originale (cărămidă, piatră), la structuri pe fața interioară/exterioară

-restaurarea elementelor decorative exterioare și punerea în valoare într-o cromatică adecvată cu păstrarea stilului architectural al spațiului

-lucrări de înlocuire a tâmplăriei exterioare/interioară (uși de acces, ferestre), pardoseli

-înlocuirea instalațiilor existente (dacă este cazul): tehnice, electrice, sanitare, alimentare cu apă și canalizare

-realizarea de instalații curenți slabi (supraveghere video, control acces, efracție), incendiu, de încălzire și climatizare, instalații de ventilare mecanică și condiționare aer

-crearea de facilități/adaptare infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces)

-lucrări de asanare

-alte lucrări necesare a fi realizate recomandate de proiectant

-lucrări pentru amenajarea platformei Bastionului


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare