Ştirea zilei
Atanasiu l-ar vrea şi pe Negruţ în PNL
Referindu-se la reacţia deputatului PDL de Alba Clement Negruţ cu privire la alegerile din PDL Alba de la sfârşitul săptămânii trecute, liderul liberal Teodor Atanasiu a comentat că acesta „nu a făcut decât să confirme cele spuse de noi atunci când s-au desfăşurat alegerile în PDL Alba. Indiferent de funcţia pe care o au – la conducerea Camerei Deputaţilor sau la conducerea PDL Alba, ştiu un singur lucru: să fure la vot”. Teodor Atanasiu, preşedinte al PNL Alba, a recunoscut că l-ar vrea şi pe Negruţ în PNL „ţinând cont de cum s-a împotrivit tăierii pensiilor şi cum a reacţionat la fraudarea alegerilor din PDL Alba”. (N.I.T.)

Ştirea zilei
FOTO| ACCIDENT rutier la Cunța: Un autocamion cu cereale s-a răsturnat pe DN 1
ACCIDENT rutier la Cunța: Un autocamion cu cereale s-a răsturnat pe DN 1
Un accident rutier a avut loc marți, 8 noiembrie, în jurul orei 23.00, pe DN1, în zona localității Cunța.
Secția de Pompieri Sebeș intervine cu o autospecială de stingere, un modul de descarcerare și o ambulanță SMURD B2, pentru asigurarea măsurilor PSI la un accident rutier produs pe DN 1, în raza localității Cunța, care a implicat un autocamion care transporta cereale și care s-a răsturnat.
Din primele informații, în urma accidentului rutier nu sunt victime.
Ştirea zilei
„Vreau și eu căsuța mea” – Campanie de strângere de fonduri pentru câinii fără stăpân din adăpostul public Alba Iulia. Cum poți ajuta un patruped să aibă cușca lui
„Vreau și eu căsuța mea” este campanie de strângere de fonduri pentru câinii fără stăpân din adăpostul public Alba Iulia, prin care oricine dorește poate ajuta un patruped să aibă cușca lui.
„Vreau și eu căsuța mea” este campania de strângere de fonduri cu ajutorul căreia sperăm să putem achiziționa cuști pentru cei 30 de căței, din adăpostul public de câini abandonați de stăpân Alba Iulia, care dorm momentan doar pe palet.
Știm ce înseamnă iarna în adăpost și am vrea ca fiecare câine de acolo să aibă bucuria unei cuști cu paie în care să se adăpostească și de unde să viseze la viitoarea familie.
Dacă doriți să susțineți inițiativa noastră o puteți face donând efectiv o cușca sau achiziționând unul dintre produsele nostre personalizare.
Costul unei cuști din lemn făcută la comnadă ,ținând cont de dimensiunile fiecărui țarc, ajunge la aproximativ 375 lei.
În comentariul fiecărei fotografii o să menționăm denumirea produsului, culorile și dimensiunile disponibile dar și donația în schimbul careia o să puteți achiziționa respectivul produs.
Comenzile se fac doar prin mesaj privat pe pagina noastră!!!”, au scris pe pagina de Facebook reprezentanții asociației.
Pentru cei care nu doresc achiziționarea unui produs dar vor să contribuie cu orice sumă atașăm conturile mai jos:
-RO94BTRLRONCRT0470679601
-RO44BTRLEURCRT0470679601
-Paypal: [email protected]
Recipient: Asociația Prietenii lui Azor
Ştirea zilei
UPDATE| INCENDIU la Șpring: O anexă gopodărească, cuprinsă de flăcări. Intervin pompierii cu trei autospeciale
UPDATE| INCENDIU la Șpring: O anexă gopodărească, cuprinsă de flăcări. Intervin pompierii cu trei autospeciale
Un incendiu a izbucnit marți seara, în jurul orei 21.30, la o locuință din comuna Șpring.
Secția de Pompieri Sebeș în cooperare cu SVSU Șpring intervine cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, in localitatea Spring pentru lichidarea unui incendiu.
Din informațiile preliminare primite ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe.
UPDATE: În urma ajungerii forțelor de intervenție la locul solicitării s-a constatat că incendiul se manifesta la o anexa gospodăreasca fără pericol de propagare si fără victime.
UPDATE2: Incendiul a fost lichidat fără probleme deosebite, a ars o afumătoare pe aproximativ 3 mp.
-
Ştirea zileiacum 18 ore
FOTO| ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O șoferiță a dărâmat un semafor pe strada Tudor Vladimirescu
-
Ştirea Taacum 6 ore
VIDEO ȘTIREA TA| Alba Iulia, ”raiul” șmecherilor pe 4 roți, după lăsarea serii. Demaraj în trombă și zgomote pe măsură, pe Bulevardul 1 Decembrie
-
Actualitateacum 13 ore
Un polițist și-a pierdut încărcătorul cu 15 gloanțe de la arma de serviciu. Era în prima zi de muncă
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
8 NOIEMBRIE: Catedrala Încoronării din Alba Iulia îşi sărbătoreşte hramul
-
Actualitateacum 22 de ore
8 noiembrie: Ziua mondială a urbanismului
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa amendat de Poliția Locală pentru parcare neregulamentară. A contestat în instanță amenda și astăzi a pierdut procesul
-
Ştirea Taacum 7 ore
VIDEO ȘTIREA TA| Vandalism în pasajul subteran din Cetate: Mai mulți tineri se „distrează” distrugând panourile din tavan
-
Sportacum 20 de ore
CS Ocna Mureș, meciul anului, la Zlatna, cu Universitatea Craiova | Mirel Rădoi nu are amintiri plăcute în Alba