Astăzi sunt Floriile. La Mulți Ani tuturor celor cu nume de flori!

Ca în fiecare an, Floriile se sărbătoresc in duminica dinaintea Paştilor si se binecuvintează ramurile de salcie. Iar asta deoarece in popor exista credinţa ca salcia are puteri miraculoase: alunga duhurile necurate, iar animalele si pământurile sunt ferite de lucrarea duhurilor rele.

Floriile sau Duminica Stâlpărilor rememorează intrarea lui Iisus în Ierusalim şi îi sărbătorește, totodată, pe toți cei care poartă nume de flori.

Floriile – date istorice
Primele menţiuni despre aceasta sărbătoare provin din secolul al IV-lea: Sf. Epifanie ii atribuie doua predici, iar pelerina apuseana Egeria (sau Etheria) descrie modul cum se sărbătorea aceasta duminica la Ierusalim spre sfîrşitul secolului al IV-lea.

In vechime, Duminica Floriilor era numita si Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru ca in aceasta zi catehumenii mergeau cu toţii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sa fie admiși la botez, iar acesta le dădea sa înveţe Simbolul credinţei. Se mai numea si Duminica graţierilor, pentru ca, in cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.

După un obicei străvechi, menţionat chiar in secolul al IV-lea de către pelerina Egeria si generalizat in toată Biserica creştină, se aduc in biserici ramuri de salcie, care sunt binecuântate si împărţite credincioşilor, in amintirea ramurilor de finic si de măslin, cu care mulţimile au întîmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfala in Ierusalim si pe care noi le purtam in mâini ca semn al biruinţei împotriva morţii.

Potrivit tradiţiei, atît la Bizanţ, cat si la curţile domneşti din Tarile Româneşti, sărbătoarea Floriilor se prăznuia cu multa solemnitate. Luau parte împăraţii (domnii) cu demnitarii lor, cărora li se împărţeau făclii aprinse ca si la Pasti.
In seara acestei duminici încep in biserici frumoasele slujbe ale deniilor din săptămâna Sfintelor Patimi. Tot in aceasta zi își serbează onomastica cei care au nume de flori.

Tradiţii de Florii
In ajunul Floriilor, in Muntenia si Dobrogea se efectuează un ceremonial complex, structurat după modelul colindelor, dedicat unei zeităţi a vegetaţiei – Lazarica.

Este un obicei practicat numai de fete. Una dintre fete, participanta la ceremonial, numita Lazarita, se îmbrăca mireasa. Aceasta, împreună cu alte fete cu care formează o mica ceata, colinda in fata ferestrelor caselor, unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pasi domoli, înainte si înapoi, in cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lazarica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea in copac pentru a da animalelor frunza, moartea neaşteptata prin căderea din copac, căutarea si găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual in lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

După acest scenariu, tipic pentru renovarea timpului anual sau sezonal, urma sărbătoarea prepascală a Floriilor. Sărbătoarea oferă numeroase practici populare legate de cultul morţilor: pomeni, înfigerea ramurilor de salcie in morminte, amenajarea si curăţirea mormintelor, acte de divinaţie in care se solicita ajutorul spiritelor morţilor.

Ramurile de salcie, simboluri ale vegetaţiei de primăvară, erau la loc de cinste: se duceau la biserica pentru a fi sfințite, se foloseau la farmece si descîntece, căpătau valoare de medicament pentru vindecarea diferitelor boli, se păstrau pentru a opri prin mijloace magice grindinile si furtunile distrugătoare, pentru a fertiliza cu ele stupii si vitele, etc.

Tradiţii legate de salcie
In Duminica Floriilor, in bisericile ortodoxe, se binecuvintează ramurile de salcie. In popor exista credinţa ca salcia are puteri miraculoase: alunga duhurile necurate, iar animalele si pământurile sunt ferite de lucrarea duhurilor rele. De aceea nu trebuie sa ne miram daca o mai întîlnim atârnata in adăposturile animalelor.

Salcia care era dusa la biserica trebuia sa aibă mugurii desfăcuţi. In cazul in care vremea fusese neprielnica pentru înmugurire, atunci crengile de salcie erau puse in apa cu cel putin o seara înainte de a fi duse la biserica.

Exista si obiceiul lovirii uşoare cu crenguţa de salcie. Părinţii îşi loveau uşor cu ramurile de salcie copiii, spunând: „Bătaia salciei, sa fii sănătos ca aceasta!”
Salcia era pusa si in apa in care se îmbăiau copiii.

Mugurii de salcie erau consideraţi vindecători. Cei care mâncau muguri de salcie, scăpau de friguri si de alte boli. Mugurii de salcie erau introduşi in aluatul pentru pâine.

In popor, exista credinţa ca salcia sfinţita aruncata in foc poate ajuta in cazul unui incendiu. Cu salcie sfinţita, înmuiată in agheazma, erau stropite atât casele oamenilor, cat si încăperile unde stăteau animalele, pentru a fi ferite de lucrarea duhului necurat.

Sursa: crestinortodox.ro

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---