Rămâi conectat

Actualitate

Astăzi, ora 17.00, Volei Alba Blaj – CSU Medicina Tg. Mureş *Ambiţii şi sete de revanşă în derby-ul Ardealului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Meciul de astăzi, de la ora 17.00 (transmis în direct pe DigiSport 3) va opune pe Volei Alba Blaj – locul 4, cu 26 de puncte (9 victorii şi 4 eşecuri) şi CSU Medicina Tg. Mureş – poziţia a 7-a, cu 16 puncte (5 succese şi 8 înfrângeri), confruntarea contând pentru etapa a 15-a a Diviziei A1.

În partida tur, intitulată de presă drept „derby-ul Ardealului”, nou-promovata din „Mica Romă” a trăit periculos, piezând cu 2-3 după ce a condus de două ori la seturi, având avantaj inclusiv în setul decisiv. Şi, după corecţia suferită în fieful campioanei Tomis Constanţa, elevele lui Marius Macarie au parte de un nou joc al orgoliilor împotriva formaţiei din judeţul vecin, al cărei echipament l-a îmbrăcat în trecut şi Valentina Rusu.

*Imprevizibila Medicina…

Începând din luna decembrie, noul antrenor principal al echipei CSU Medicina Târgu Mureş este bulgarul Atanas Petrov (35 ani), selecţionerul naţionalei feminine a României, ce are sub comandă o formaţie imprevizibilă, „capabilă” să se bată cu Dinamo în capitală (2-3), dar şi să piardă sec, 0-3, la Lugoj. Apropos de gruparea bănăţeană, aceasta a oferit „bomba” anului şi a obţinut luni o victorie răsunătoare cu Dinamo (3-0), tocmai oponenta Blajului din week-end-ul viitor. „Este un campionat extrem de complicat, stagiune în care noi încercăm să ne păstrăm cadenţa şi să rămânem pe poziţia a 4-a la finele sezonului regulat”, a declarat antrenorul Marius Macarie (Volei Alba Blaj). Pentru duelul cu Medicina Tg. Mureş, pentru al doilea an consecutiv reprezentanta României în Cupa Challenge, formaţia blăjeană nu are probleme de efectiv, întregul lot fiind valid. Volei Alba Blaj traversează o săptămână încărcată, cu „intermediara” de astăzi venită după lunga deplasare la Constanţa şi înaintea unui alt meci extern, la Bucureşti, cu Dinamo. „Şi noi ne-am întărit în intersezon şi Medicina a fost activă pe piaţa transferurilor. Există rivalitate între echipe şi sunt convins că adversarele vor fi foarte montate în acest meci. Desfăşurarea confruntării deprinde în mare măsură de modul cum se va prezenta formaţia din Tg. Mureş, una oscilantă, cu fluctuaţii mari de la meci la meci. Ştim că ne aşteaptă o partidă cu grad sporit de dificultate şi trebuie să fim foarte atenţi pentru a învinge”, a precizat Marius Macarie înaintea jocului ce va avea conotaţii importante în economia clasamentului sezonului regulat.

Foto Dragoş BASARABA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea