ASTĂZI: Începe Alba Fest. Antonia, Maxim, Carla’s Dream, Adda, Feli și Nicoleta Nucă, pe scena din Piața Cetății, în prima seară. PROGRAMUL Zilelor Orașului Alba Iulia
Mai sunt doar câteva ore și se dă startul maratonului de distracție la Alba Iulia. Cel mai important și așteptat eveniment în ”Cealaltă Capitală” – Alba Fest își deschide astăzi porțile pentru o nouă ediție, iar timp de trei zile Cetatea Alba Carolina va răsuna de muzică și voie bună, alături de unii dintre cei mai tari artiști ai momentului.
Prima seară de Alba Fest aduce, pe scena din Piața Cetății, headlinerii celor mai cunoscute festivaluri din țară. Este vorba despre Antonia, trupa Maxim, Carla’s Dream, Adda, Feli Donose și Nicoleta Nucă, care promit să facă un spectacol de zile mari, pentru toți cei care au ales să se distreze în aceste zile la Alba Iulia.
Startul concertelor va fi dat la ora 19.30, după spectacolul susținut de Garda Apulum la Poarta a IV-a a Cetății.
Punctul forte al festivalului va fi probabil, pentru majoritatea, sâmbătă, când în Piața Cetății vor concerta Willy William, Inna și James Arthur.
PROGRAM ALBA FEST 2016
VINERI, 27 mai 2016
12:00 Ceremonialul schimbului de gardă – Garda Cetății Alba Carolina / Poarta a IV-a – Poarta a III-a
19:00 Spe
ctacol Garda Apulum – Primul Război Daco-Roman – Reenactment Antic – Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina
19:30 CONCERTE – Adda, Antonia, Maxim, Carla’s Dream, Feli, Nicoleta Nucă/ Scena Piața Cetății
00:00 AFTER PARTY – Club Stage
SÂMBĂTĂ, 28 mai 2016
09:30 Parada Absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia – Traseu: Casa de Cultură a Studenţilor – Piaţa Cetăţii
10:00 Ceremonia de absolvire a promoției 2015 a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia – Scena Piaţa Cetăţii
10:00 Cupa „Zilele municipiului Alba Iulia” la fotbal – Turneu de fotbal – Baza sportivă Ampoi II
11:00 URBIS GRATES – Decernare diplome de excelenţă / Muzeul Principia
12:00 Ceremonialul schimbului de gardă – Garda Cetății Alba Carolina / Poarta a IV-a – Poarta a III-a
16:00 Concursul Internațional de Machete Statice – Expoziție machete tehnică militară / Caponiera Palatul Apor
17:00 Joacă-te cu Ping și Pong– Animație stradală pentru copii / Pietonala Mihai Viteazul
19:00 CONCERTE – Willy William, Inna, James Arthur, warm-up: Mooving Elements / Scena Piața Cetății
22:15 Classic & Fresh for Alba Fest – Spectacol de artificii
00:00 After Party – Club Stage
DUMINICĂ, 29 mai 2016
09:00 Concursul Internațional de Machete Statice – Expoziție machete tehnică militară / Caponiera Palatul Apor
10:00 Joacă-te cu Ping și Pong – Animație stradală pentru copii / Piața Cetății
11.00 GAȘCA ZURLI – Animale Colorate – Spectacol pentru copii / Scena Piața Cetății
12:00 Ceremonialul schimbului de gardă – Garda Cetății Alba Carolina / Poarta a IV-a – Poarta a III-a
18:00 CONCERTE – Ansamblul Profesionist „Mureșul”, Veta Biriș, Ioan Bocșa, Sergiu Cipariu și Ansamblul „Icoane”, Laura Lavric, Cornelia și Lupu Rednic, Nicolae Furdui Iancu, Dinu Iancu Sălăjanu – acompaniază Ansamblul „Jidvei România” / Scena Piața Cetății
Citiți și Buget de 170.000 de euro pentru Alba Fest 2016. ”Programul are de toate; mai mult și mai bine de atât în momentul de față nu se poate”
Aşa cum se ştie, sau ar trebui să se ştie, Alba Fest nu este un eveniment de inerţie, ci singurul festival care a exclus tot ce era în plus, aducând pe scena lui superlativele absolute ale momentului. Surprinzător prin prospeţimea din fiecare an a line-up-ului, convingător prin efervescenta şi spiritul publicului, Alba Fest este emblema evenimentelor din Cealaltă Capitală, transmit organizatorii evenimentului.
Peste 30 000 de participanţi în fiecare an, peste 40 000 watts de sunet consumaţi, cel puţin 3 zile de muzică bună în forma cea mai pură, şi 100% ocupare la cazare, cam asta înseamnă în cifre şi date festivalul din Cetate, singurul cu cea mai sănătoasă creştere din Transilvania.
Desfăşurat în cea mai mare cetate a României, evenimentul devine de neocolit de mii de tineri care aleg să-şi întâlnească idolii în regim de gratuitate şi să se distreze la preţuri nepiperate. La toate acestea, adăugaţi precizia şi consistenţă cu care acest eveniment este conectat la întreaga ţară prin cele mai importante canale de comunicare.
Alba Fest, este, poate, singurul festival în care ”acces gratuit” înseamnă acces garantat la un show absolut, cu artişti a căror faimă e depăşită doar de numărul de hit-uri.
(C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat public decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Refacere drum de interes local Drum Comunal DC32 […]
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia Un tânăr de 21 de ani din Coșlariu a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru lovire sau alte violențe, după un conflict din aprilie […]
Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia
Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat miercuri, 28 octombrie 2026, sentința în dosarul a trei tineri acuzați de furt calificat, comis la Sântimbru. Niciunul nu va merge, deocamdată, la închisoare. Soluția poate fi atacată cu apel în 10 zile de la […]
