Sport
Astăzi, de la ora 18.00, CS Zlatna – Olimpia Satu Mare – Aurarii versus viceliderul seriei
Ultima intermediară a stagiunii programează astăzi, de la ora 18.00, partida (observator V. Vancea, Oradea) din etapa a 27-a a Ligii a 3-a, dintre CS Zlatna (locul 14, 23 de puncte) şi Olimpia Satu Mare (poziţia secundă, 59 puncte). „Oli”, vieceliderul Seriei a 6-a a pierdut un unic joc în retur, la Braşov, cu Corona, derbyul ce a scos-o din calculele promovării.
„Din datele care le deţin, Olimpia Satu Mare este cea mai bună echipă a seriei, deci ne aşteaptă un meci foarte dificil. Noi suntem cu un moral bun şi dacă vom învinge, din punctul meu de vedere ne vom salva de la retrogradare. Mai sperăm că putem să realizăm permanenţa”, a spus antrenorul Florin Danciu, ce are întregul efectiv la dispoziţie. Aurarii n-au mai câştigat de 3 partide în faţa fanilor, au două înfrângeri consecutive interne, dar vin după un rezultat pozitiv, victorie externă la Livezile, contracandidata la locul 13, aflată la 4 puncte distanţă. (H.D.M.)

Sport
CS Ocna Mureș, meciul anului, la Zlatna, cu Universitatea Craiova | Mirel Rădoi nu are amintiri plăcute în Alba
Mâine, de la ora 17.00, în nocturnă, la Zlatna, CS Ocna Mureș va disputa meciul anului, contra Universității Craiova, echipa pregătită de Mirel Rădoi, fostul selecționer al reprezentativei României.
Gruparea din Bănie are numai victorii în ultimele 5 întâlniri, una în Cupa României și alte 4 pe prima scenă, iar confruntarea din competiția “KO” va fi înaintea duelului extren de foc, sâmbătă, cu Rapid București.
“Vrem să câștigăm meciul, să luăm o opțiune serioasă pentru calificare și să mergem liniștiți în «Giulești». Vom fi plecați 5 zile de casă, ne vom antrena unde găsim, pe terenuri străine… Din punctul acesta de vedere vom consuma energie și cu deplasarea autocarul, e presiunea rezultatelor, dar suntem pregătiți”, a precizat Mirel Rădoi la finele disputei cu “U” Cluj.
*Prezent la un meci caritabil
În decembrie 2018, la solicitarea lui Mihai Manea, Mirel Rădoi a jucat, la Alba Iulia, în Sala de Sport a Universității “1 Decembrie 1918” într-un meci caritabil, alături de Gicu Grozav sau Nicolae Stanciu. La evenimentul “Împreună pentru Robert” s-au strâns bani pentru fiul portarului Adrian Roman (actualmente la GT Sport Alba Iulia), peste 20.000 de lei, iar Rădoi, pe atunci selecționerul reprezentativei de tineret, ce urma să facă senzație la Campionatul European din Italia 2019, a achiziționat tricoul albaiulianului Nicolae Stanciu contra sumei de 1000 de euro (al său a fost cumpărat, la licitație, de… Stanciu).
*Eliminat pe “Cetate”
Pe gazon însă, amintirile lui Mirel Rădoi în Alba nu sunt la fel de plăcute, întrucât în cele descinderile cu Steaua București, în cele două sezoane petrecute de Unirea Alba Iulia în elită (2003-2005_, “roș-albaștrii” nu au reușit să învingă! În septembrie 2003, la acel 0-0 de poveste, cu peste 25.000 de spectatori pe “Cetate”, Rădoi a purtat banderola de căptan al oaspeților conduși de Victor Pițurcă, însă a fost eliminat în minutul 70! Nici a doua descindere, un an și jumătate mai târziu, în aprilie 2005, “roș-albaștrii” nu au trecut de “alb-negri”. Mirel Rădoi era din nou căpitan al distribuției pregătite de Walter Zenga, care s-a împiedicat, scor 1-1 (1-1) de formația locală, care retrograda la finele acelui sezon când Steaua câștiga titlul!
Sport
În play-off-ul competițiilor juvenile, LPS „Florin Fleșeriu” Sebeș, una caldă și alta rece
În prima rundă a play-off-ului Seriei 8, reprezentantele LPS “Florin Fleșeriu” Sebeș au înregistrat o victorie, la Under 17, și un eșec la Under 19 (gol primit în minutul 89).
Gruparea din Alba a realizat calificarea, după sezonul regular (10 meciuri), la ambele categorii competiționale în campionatele organizate de Federația Română de Fotbal. În etapa următoare, duminică, 13 noiembrie, este dublă în “Arini” cu Sporting Cluj-Napoca, la ora 12.00 (Under 19), respectiv ora 14.00 (Under 17).
Rezultate:
*Under 19, ACS Tg. Mureș – LPS Sebeș 1-0 (0-0).
Antrenorul Cosmin “Coco” Groza a utilizat formula compusă din Reti – G. Fleacă, Stanciu, Osz-Strakator, Roșu, Tutelea, Grecu, Hăprianu, Szekely, Dărămuș, Popescu; au mai jucat Fălămaș, A. Oancea, Iancu, Tamaș. LPS Sebeș rămâne pe poziția a 6-a, cu 16 puncte. În acest an se mai joacă cu ACB Ineu (deplasare, 20 noiembrie), LPS Tg. Mureș (deplasare, 26 noiembrie).
*Under 17, Sporting Cluj-Napoca – LPS Sebeș 0-1 (0-0), a înscris Moldovan-Varro (68).
Doru Oancea a mizat pe Groza – Crețu, Vintilă, Fleacă T, Șerb, Alb, Ghibu, Avram, Glonț, Nistor, A. Buhazi; au mai intrat Moldovan-Varro și Todea. LPS Sebeș a strâns 30 de puncte (cu 10 victorii din 11 meciuri). Urmează întâlnirile cu ACB Ineu (deplasare, 20 noiembrie) și LPS Tg. Mureș (deplasare, 26 noiembrie).
Sport
FOTO| Elevii secției de Taekwondo de la CS Unirea Alba Iulia pe podium la Campionatul European și ”Dracula Open”: Patru medalii obținute de sportivi
Elevii secției de Taekwondo de la CS Unirea Alba Iulia pe podium la Campionatul European și ”Dracula Open”: Patru medalii obținute de sportivi
Sportivii secției de Taekwondo de la CS Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la Campionatul European de Copii și la competiția ”Dracula Open”, desfășurate în perioada 4-6 noiembrie la București.
În total, au fost adjudecate 4 medalii, dintre care una de aur, două de argint și una de bronz.
Rezultate CS Unirea Alba Iulia:
Campionatul European de copii:
Creț Karina – medalie de aur;
Dobârtă Roxana – medalie de argint.
Competiția ”Dracula Open”:
Boloage Alecsandru – medalie de argint;
Cetean Eduardo – medalie de bronz.
CS Unirea Alba Iulia a participat, la aceste competiții, cu un lot de 9 sportivi. Aceștia sunt pregătiți de către antrenorul Alin Moldovan.
Transmitem mulțumiri, pentru sprijin, Ministerului Sportului, Consiliului Județean Alba și Primăriei Alba Iulia.
CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) transmite felicitări tuturor și mult succes la viitoarele competiții!
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela!
-
Ştirea zileiacum 12 ore
FOTO| ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O șoferiță a dărâmat un semafor pe strada Tudor Vladimirescu
-
Actualitateacum 7 ore
Un polițist și-a pierdut încărcătorul cu 15 gloanțe de la arma de serviciu. Era în prima zi de muncă
-
Ştirea zileiacum 16 ore
8 NOIEMBRIE: Catedrala Încoronării din Alba Iulia îşi sărbătoreşte hramul
-
Actualitateacum 16 ore
8 noiembrie: Ziua mondială a urbanismului
-
Ştirea zileiacum 5 ore
Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa amendat de Poliția Locală pentru parcare neregulamentară. A contestat în instanță amenda și astăzi a pierdut procesul
-
Sportacum 14 ore
CS Ocna Mureș, meciul anului, la Zlatna, cu Universitatea Craiova | Mirel Rădoi nu are amintiri plăcute în Alba
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
FOTO| Accident MORTAL pe DN76: Un bărbat din Alba a acroșat cu mașina o femeie care traversa neregulamentar