Rămâi conectat

Sport

CS Ocna Mureș – Avântul Reghin 4-3 (0-2), remontada ocnamureșeană într-un meci nebun

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Ocna Mureș a trecut spectaculos și peste 3-lea joc consecutiv în fața fanilor, câștigând un meci interzis cardiacilor, 4-3 (0-2) cu Avântul Reghin, un joc în care de la 0-2 s-a făcut 3-2 și apoi 3-3!

După rezultatul înregistrat la pauză se putea spune că “Soda dragă” a trecut în numai câteva zile de la extaz (calificare în Cupa României cu Unirea Ungheni) la agonie,  contra formației din orașul viorilor. Lupta dusă pe două fronturi i-a istovit pe elevii lui Dan Roman, iar amfitrionii au început jocul fără titularii Al. Giurgiu și Căt. Creț. Un meci nebun în orașul salin, în care după 0-2 la pauză ocnamureșenii au realizat o “remontada” de senzație, ajungând la 3-2 în 22 de minute. Reghinul nu a cedat și a restabilit egalitatea cu 5 minute înainte de final, însă o altă rezervă Ceaca a marcat la ultima fază (90+3) și a declanșat fiesta în tabăra „alb-albastră”. CS Ocna Mureș trăiește o perioadă extraordinară, cu un singur eșec în 7 partide oficale și o calificare istorică în play-off-ul Cupei României.

*Dan Roman: „Avem caracter, la pauză credeam că putem reveni”

Iarăși băieții au dat nevoie de caracter și au luptat până la ultima suflare. Au trecut peste oboseala celor 120 de minute din Cupa României și au reușit să remonteze în două rânduri, la 0-2 și 3-3. La pauză le-am spus că vom reveni, nu am cedat niciun moment, indiferent de scor. Ducem greul pe două fronturi în 18 jucători și 3 portari. Oboseala din meciul cu Unirea Ungheni a lăsat urme, din acest motiv nu am început cu Giurgiu și Creț, dar din motive medicale i-am pierdut pe Gorba și Cimpoieșu”, a spus Dan Roman.

 

 *0-1, MIN. 8: D: CHIRILĂ a deschis scorul, cu capul,

*0-2, MIN. 40: M. BUCUR a majorat avantajul cu un lob peste portar

*1-2, MIN. 53: SOCACI a redus ecertul cu un șut din unghi, la colțul lung

*2-2, MIN. 68: Al. GIURGIU a egalat din lovitură liberă

*3-2, MIN. 75: Al. GIURGIU a marcat din lovitură de pedeapsă obținută tot de el

*3-3, MIN. 85: D. SUCIU reușește să înscrie

*4-3, MIN. 90+3: CEACA, altă rezervă, a marcat golul victoriei, după o preluare un centrul careului și o piruetă

 

La precedentele două reprezentații interne ocnamureșenii au reușit rezultate extraordinare, 4-0 cu Viitorul Cluj – primul succes în eșalonul tern și calificare în play-off-ul Cupei României, după loviturile de departajare, cu Unirea Ungheni.

Echipe

CS Ocna Mureș: M. Țăranu – Gorba (37, Căt. Creț), Cimpoieșu (46, Al. Giurgiu), Al. Țăranu, D. Mic – Guț/ cpt (71, Ceaca), Paleoca, Socaci – G. Goronea (80, Roman), D. Ghiță (71, Bucșa), Ad. Coman; rezerve Cadar, R. Stângă, Cioargă. Coltor. Antrenor Dan Roman.

Avântul: Bucin – Bugnar, R. Suciu, S. Bucur, Enescu, D. Chirilă, Bujor, T. Truță/ cpt, Vrabie, Șerbănați, M. Bucur; rezerve Raica, Marinescu, Panga, Chirlejan, Ad. Murar. Antrenor Vilmoș Stoica.

Arbitri N. Kemeneș (Baia Mare), Fl. Andrei, Cr. Gozman Pop (ambii Oradea) Observatori C. Danciu (Hunedoara), L. Broscățan (Brașov)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Doi frați din județul Alba, pe podium pentru România la Campionatul European de Kickboxing din Chișinău: Antonia, medalii de aur și argint, iar Matei, două medalii de bronz

Ziarul Unirea

Publicat

în

Doi frați din județul Alba, pe podium pentru România la Campionatul European de Kickboxing din Chișinău: Antonia, medalii de aur și argint, iar Matei, două medalii de bronz Campionatul European de Kickboxing s-a desfășurat în iunie 2025 la Chișinău, capitala Republicii Moldova și a adunat sute de sportivi din întreaga Europă, iar România a fost […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Blăjeanca Mihaela Blaga, locul 8 la Campionatele Europene pe echipe în proba de 3000 metri obstacole

Dan HENEGAR

Publicat

în

Blăjeanca Mihaela Blaga, locul 8 la Campionatele Europene pe echipe în proba de 3000 metri obstacole Mihaela Blaga (AC „Mica Romă” Blaj/ CSU Alba Iulia) a terminat pe locul 8 în proba de 3000 metri obstacole, în cadrul Campionatelor Europene pe echipe, liga a doua. Citește și: FOTO | Mihaela Blaga, triumf remarcabil la Campionatele Internaționale […]

Citește mai mult

Sport

A doua medalie de aur pentru David Popovici la europenele U23: A stabilit un nou record continental

Ziarul Unirea

Publicat

în

A doua medalie de aur pentru David Popovici la europenele U23: A stabilit un nou record continental David Popovici a cucerit a doua medalie de aur la Campionatele Europene de Natație pentru sportivi sub 23 de ani. Citește și: David Popovici, medalie de aur la 200 de metri liber la europene: Românul, învingător detașat În […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea