CS Ocna Mureș – Avântul Reghin 4-3 (0-2), remontada ocnamureșeană într-un meci nebun
CS Ocna Mureș a trecut spectaculos și peste 3-lea joc consecutiv în fața fanilor, câștigând un meci interzis cardiacilor, 4-3 (0-2) cu Avântul Reghin, un joc în care de la 0-2 s-a făcut 3-2 și apoi 3-3!
După rezultatul înregistrat la pauză se putea spune că “Soda dragă” a trecut în numai câteva zile de la extaz (calificare în Cupa României cu Unirea Ungheni) la agonie, contra formației din orașul viorilor. Lupta dusă pe două fronturi i-a istovit pe elevii lui Dan Roman, iar amfitrionii au început jocul fără titularii Al. Giurgiu și Căt. Creț. Un meci nebun în orașul salin, în care după 0-2 la pauză ocnamureșenii au realizat o “remontada” de senzație, ajungând la 3-2 în 22 de minute. Reghinul nu a cedat și a restabilit egalitatea cu 5 minute înainte de final, însă o altă rezervă Ceaca a marcat la ultima fază (90+3) și a declanșat fiesta în tabăra „alb-albastră”. CS Ocna Mureș trăiește o perioadă extraordinară, cu un singur eșec în 7 partide oficale și o calificare istorică în play-off-ul Cupei României.
*Dan Roman: „Avem caracter, la pauză credeam că putem reveni”
„Iarăși băieții au dat nevoie de caracter și au luptat până la ultima suflare. Au trecut peste oboseala celor 120 de minute din Cupa României și au reușit să remonteze în două rânduri, la 0-2 și 3-3. La pauză le-am spus că vom reveni, nu am cedat niciun moment, indiferent de scor. Ducem greul pe două fronturi în 18 jucători și 3 portari. Oboseala din meciul cu Unirea Ungheni a lăsat urme, din acest motiv nu am început cu Giurgiu și Creț, dar din motive medicale i-am pierdut pe Gorba și Cimpoieșu”, a spus Dan Roman.
*0-1, MIN. 8: D: CHIRILĂ a deschis scorul, cu capul,
*0-2, MIN. 40: M. BUCUR a majorat avantajul cu un lob peste portar
*1-2, MIN. 53: SOCACI a redus ecertul cu un șut din unghi, la colțul lung
*2-2, MIN. 68: Al. GIURGIU a egalat din lovitură liberă
*3-2, MIN. 75: Al. GIURGIU a marcat din lovitură de pedeapsă obținută tot de el
*3-3, MIN. 85: D. SUCIU reușește să înscrie
*4-3, MIN. 90+3: CEACA, altă rezervă, a marcat golul victoriei, după o preluare un centrul careului și o piruetă
La precedentele două reprezentații interne ocnamureșenii au reușit rezultate extraordinare, 4-0 cu Viitorul Cluj – primul succes în eșalonul tern și calificare în play-off-ul Cupei României, după loviturile de departajare, cu Unirea Ungheni.
Echipe
CS Ocna Mureș: M. Țăranu – Gorba (37, Căt. Creț), Cimpoieșu (46, Al. Giurgiu), Al. Țăranu, D. Mic – Guț/ cpt (71, Ceaca), Paleoca, Socaci – G. Goronea (80, Roman), D. Ghiță (71, Bucșa), Ad. Coman; rezerve Cadar, R. Stângă, Cioargă. Coltor. Antrenor Dan Roman.
Avântul: Bucin – Bugnar, R. Suciu, S. Bucur, Enescu, D. Chirilă, Bujor, T. Truță/ cpt, Vrabie, Șerbănați, M. Bucur; rezerve Raica, Marinescu, Panga, Chirlejan, Ad. Murar. Antrenor Vilmoș Stoica.
Arbitri N. Kemeneș (Baia Mare), Fl. Andrei, Cr. Gozman Pop (ambii Oradea) Observatori C. Danciu (Hunedoara), L. Broscățan (Brașov)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 3 | CS Universitar Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-2 (0-0): „Dubla” lui Ardel a făcut diferența
Liga 3 | CS Universitar Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-2 (0-0): „Dubla” lui Ardel a făcut diferența CS Universitar din Alba Iulia nu a reușit vineri, 16 octombrie 2026, să obțină niciun punct în duelul de pe teren propriu cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, din etapa a noua din Seria […]
Video | CSM Unirea Alba Iulia, victorie mare la Deva: Ayeni și Giurgiu, marcatori pentru lider
CSM Unirea Alba Iulia, victorie mare la Deva: Ayeni și Giurgiu, marcatori pentru lider CSM Unirea Alba Iulia a obținut vineri, 16 octombrie 2026, o victorie mare la Deva, în etapa a noua din Seria 7 a Ligii 3 de fotbal. În urma acestui rezultat uniriștii albaiulieni își consolidează poziția de lider. Uniriștii s-au impus […]
Live Video | CSM Deva – CSM Unirea Alba Iulia, pe Stadionul „Cetate” din… Deva: Duel încins pentru supremație în Seria 7
CSM Deva – CSM Unirea Alba Iulia, pe Stadionul „Cetate” din… Deva: Duel încins pentru supremație în Seria 7 CSM Deva și CSM Unirea Alba Iulia se înfruntă în etapa a noua din Seria 7 a Ligii 3 de fotbal. Este o dispută a orgoliilor, cu Roman și Roșu împotriva fostei echipe. Meciul este programat […]

