Rămâi conectat

Actualitate

Aspecte de care orice cumpărător trebuie să ţină cont la achiziționarea unei noi locuințe

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Orice persoană, înainte de a trece la demersul propriu-zis de cumpărare a unui apartament, începe să prospecteze piaţa. Piaţa rezidenţială naţională se află pe un trend ascendent, majorările de preţ în primele şase luni ale anului depăşind 6,7 %.

Bugetul disponibil şi sursa de finanţare

Nu ai banii cash? Există două soluţii: Prima Casă şi creditul ipotecar. Peste 280.000 de tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în prima jumătate a anului 2017 prin Prima Casă, program ce a beneficiat de un plafon de garanţii de 2,5 miliarde lei. Marele avantaj rămâne avansul redus, de doar 5%. S-au putut lua împrumuturi de cel mult 57.000 de euro pentru locuinţe vechi şi 66.000 de euro pentru cele noi. Pentru un credit ipotecar standard ai nevoie de un avans de minimum 15%.

Studiază piaţa rezidenţială din oraşul de interes

Deciziile pripite sunt cele mai păguboase. Alocă-ţi timp pentru a face o evaluare corectă a pieţei imobiliare din oraşul în care plănuieşti să-ţi cumperi un apartament. Analizează cât mai multe oferte, consultă profesionişti şi neapărat vizionează personal imobilele care-ţi sunt pe plac.

Nu în ultimul rând, încearcă să-ţi formezi o imagine despre cum se va dezvolta în viitor cartierul sau zona în care intenţionezi să locuieşti: infrastructură şi acces la mijloace de transport în comun, proximitatea faţă de şcoli, farmacii, magazine sau locuri în care să-ţi petreci timpul liber.

Nu te lăsa dus de val şi vizionează cât mai multe apartamente

În prezent se caută tot mai mult apartamente spaţioase, luminoase şi decorate minimalist. Proprietarii au învăţat treptat cum să-şi pună în valoare locuinţa disponibilă spre vânzare prin intermediul fotografiilor profesioniste şi a unor mici trucuri de amenajare. Nu te lăsa păcălit şi du-te să inspectezi cu ochii tăi. Ia-ţi oricât timp ai nevoie pentru a putea studia toate detaliile legate de zona în care se află acesta, dar şi dotările şi utilităţile existente.

Dacă acestea din urmă nu sunt incluse în preţul apartamentului, mai adaugă 10-15% la preţul cerut. Acordă atenţie deosebită stării pereţilor, izolaţiilor şi acoperişului, în special dacă locuinţa este situată la ultimul etaj. Pune cât mai multe întrebări! Dacă apartamentul a fost deja locuit află cât costă întreţinerea şi utilităţile, cum sunt vecinii, dacă există locuri de parcare și orice alt element te-ar putea interesa.

Fii prudent la contractele de vânzare-cumpărare

Ai găsit apartamentul perfect? Verifică actele de proprietate. Cere extrasul CF pentru a verifica dacă nu sunt grevări din partea persoanelor fizice, a organelor de stat, a băncilor, instituţiilor financiare și așa mai departe.  Eventual, poți prezenta actele notarului pentru a le examina înainte de efectuarea tranzacţiei. De asemenea, verifică facturile pentru ultimile plăţi comunale.

Urmează semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare, preferabil de realizat tot în faţa unui notar public. Sunt legale şi actele semnate la agenţiile imobiliare. Preferabil în termen de 30 de zile, într-o zi stabilită de comun acord, va avea loc semnarea contractului de vânzare-cumpărare şi a contractului de ipotecă (în situaţia în care achiziţionezi imobilul prin credit bancar). Notarul public transmite mai apoi actele Biroului de Carte Funciară competent.

Intabularea este acel document care din punct de vedere juridic transferă dreptul de proprietate cumpărătorului. Numai persoana care este listată în calitate de proprietar va avea dreptul de a vinde sau sau de a împrumuta bani de la bancă lăsând garanţie apartamentul. În termen de 30 de zile de la semnarea contractului de vânuzare-cumpărare, trebuie să te prezinţi la Administraţia Financiară ca să realizezi înscrierea ca titular de rol fiscal pentru imobil.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Hărțuirea unei ziariste de către PNL, semnalată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România

Bogdan Ilea

Publicat

în

Hărțuirea unei ziariste de către PNL, semnalată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România Duminică noaptea, Departamentul de Stat al Statelor Unite, a publicat un raport privind situația drepturilor omului în România. „Ministerul de Externe” al SUA” a discutat despre relația dintre partidele de guvernământ din România și hărțuirea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea