Asistenta șefă de la Secția de Infecțioase a SJUA: „Privirea nu poate fi zărită de pacienți, însă aceștia ne pot auzi glasul și ne pot simți mângâierea”

Asistenta șefă a Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean, doamna Marcela Vîlcan, a postat, pe pagina sa de socializare, un mesaj emoționant în care își exprimă dorul de normalitate. Dânsa spune că deși pacienţii nu pot să le vadă feţele pentru că sunt îmbrăcaţi în costume speciale de protecţie, au început să îi recunoască după voce.

„Se împlinește curând o lună de când prima pacientă confirmată cu infecție cu coronavirus, Doamna G, ne-a trecut pragul. Știu că ea este bine și aștept să vină ziua în care să se reîntoarcă la noi, în vizită de data aceasta , așa cum ne-a promis, doar pentru a ne putea cunoaște pe noi, toate.

ELIT

De atunci, mulți alții ne-au cunoscut ca fiind acei oameni care arată toți la fel : oamenii fără fizionomie, îmbrăcați în alb, galben, gri sau ce culoare mai au costumele salvatoare, pe care le iubim și le urâm în același timp.

Am fost surprinsă astăzi când, intrând într-unul dintre saloane, unul dintre pacienți, am să-l numesc Domnul iubitor de literatură, m-a întrebat :”Doamna Marcela, nu?”

Mihail David - 2020

Pe moment, uitând de situația în care ne aflăm, mi s-a părut ciudată întrebarea. Eu îl cunosc pe Domnul iubitor de literatură. El, cum de nu mă recunoaște? În mod normal, în „viața de dinaintea pandemiei”, lumea ne cunoștea. Nu trebuia să se întrebe oare cine este astăzi sub acel costum, mască, ochelari. „Cine mă îngrijește astăzi?”
Însă, vremurile sunt altfel, totul s-a schimbat (și nu neapărat în bine). Nimic nu mai este la fel și nostalgia ne cuprinde vrând, nevrând.
Îmi este atât de dor de normalitate!

I-am răspuns :”Da!”
„Am știut, mi-a spus. V-am recunoscut după voce!”

Atunci am realizat că iată, lumea ne poate recunoaște după voce. Vocea nu poate fi „îmbrăcată”. Ea rămâne aceeași, caldă și plăcută (vreau să cred eu), încurajatoare și poate să aducă speranță în inimile pacienților. Vocea este atuul nostru, alături de mâinile care, așa cum sunt ele, îmbrăcate cu 3 perechi de mănuși, pot aduce o mângâiere… Mănușa nu împiedică gestul și nici simțul.
Privirea nu cred că poate fi zărită de pacienți, însă aceștia ne pot auzi glasul și ne pot simți mângâierea.

O altă pacientă, am să o numesc Doamna care îl iubește pe Dumnezeu, ne-a fost foarte dragă, pe parcursul întregii internări (astazi a plecat, fiind declarată vindecată). Nu a fost zi în care să intrăm la dânsa și să nu ne spună cât de mult se roagă pentru noi toți / toate. Se pare că până acum, Domnul a ascultat-o. Suntem cu toții bine și sănătoși. Sper din suflet, chiar dacă de astăzi nu mai este la noi, de-acolo, din căsuța ei de care îi era atât de dor, să se roage în continuare.

Nu toți pacienții sunt la fel, așa cum nici noi nu suntem la fel.

O altă pacientă, pe care am să o numesc Doamna căreia îi place să încalce toate regulile, este cu adevărat pacienta pe care nu și-ar dori-o nimeni să o aibă în secție. Nu are sens să intru în amănunte pentru că aș strica povestea frumoasă pe care am vrut astăzi să v-o spun.

Cum spuneam mai sus, nici pacienții nu sunt la fel, așa cum nici personalul medical nu este la fel. De fiecare parte există plusuri și minusuri, de fiecare parte există mulțumiri și dezamăgiri.

Cât despre noi, cadrele medicale din secția în care îmi desfășor activitatea, pot să vă spun că suntem în primul rând sănătoși, suntem mai curajoși față de momentul în care am cunoscut-o pe draga Doamna G, cea cu care am împărțit atât neliniștea cât și cafeaua și felia de tort, suntem mai siguri pe noi și trăim cu speranța că o să reușim să depășim cu bine această perioadă. Am învățat multe „din mers”, am încercat să ne adaptăm situației, astfel încât atât noi, cât și pacienții noștri să fim în siguranță.

Am să atașez o fotografie în care suntem parte din noi, colectivul secției de Boli Infecțioase din Alba Iulia (niciodată nu putem apărea cu toții într-o fotografie deoarece cineva este mereu la datorie), fără combinizon și mască, fără ochelari de protecție sau viziere.

Și o fac pentru pacienții care ne-au trecut pragul și care nu au putut să ne vadă pe noi, așa cum suntem, oameni frumoși și cu dorința de a face bine”, a scris Marcela Vîlcan pe facebook.

JURNAL COVID-19 – Dor de normalitate Se împlinește curând o lună de când prima pacientă confirmată cu infecție cu…

Publicată de Marcela Vilcan pe Miercuri, 15 aprilie 2020

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...