Potrivit celor doi copreşedinţi ai USL Alba, Ioan Dîrzu şi Teodor Atanasiu, e foarte posibil ca joi, 10 mai, să fie anunţaţi noii prefecţi, cei...
Proiectul, unic prin modul în care (re)definesc imaginea şi cuvântul în alcătuirea unei cărţi – obiect cultural, cuprinde o expoziţie de artă plastică, purtând semnătura...
Turiştii care vor să petreacă o vacanţă pe litoralul românesc, la preţuri ieftine, pot apela la programul ”Mini preţuri de vacanţă – Litoralul pentru toţi”,...

O intervenţie dificilă asistată de recent înfinţatul SMURD Sebeş a avut loc miercuri, 3 mai 2012, în zona Curmăturii din loc. Tău, comuna Şugag. La ora...
Cică un evreu bătrân era pe moarte şi, aşa, cu o voce stinsă, a început să-i treacă în revistă pe cei ce se aflau la...
Personalul din sectorul bugetar care a avut liber luni, 30 aprilie, trebuie să recupereze astăzi această zi. Obligaţia este prevăzută în actul normativ prin care...
Dezamăgiţi de abuzurile guvernului portocaliu USL Alba a semnat joi, 3 mai, un protocol de colaborare cu Sindicatul cadrelor militare în rezervă şi în retragere,...
Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu a fost demis în mod democratic, în Parlamenul României, de către aleşii poporului român şi mai puţin ai neamului românesc. Şi de...
Asociaţia Facultăţilor de Economie din România (AFER) şi Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Facultatea de Ştiinţe, organizează în perioada 4 – 6 mai...
Consiliul Local Aiud a aprobat proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Horaţiu Josan privind participarea municipiului Aiud la proiectul „Excelenţă în educaţie şi cultură” iniţiat de...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666