Unirea Alba Iulia are astăzi meci pe „Cetate” cu ALRO Slatina, însă partida ar putea fi ultima din istoria de 88 de ani a clubului. Echipa...
Timp de trei zile, aici a avut loc un adevărat regal al regalităţii În aceşti ultimi ani ai crizei economice, demult nu am mai văzut oameni...
La Alba Iulia, weekend-ul începe de joi. Petrecăreţii albaiulieni vor avea parte, în acest weekend, de o serie de evenimente care mai de care, pe placul...
La Liceul Teoretic Teiuş s-au organizat alegeri pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Elevilor. Conform Regulamentului, atât preşedintele, cât și vicepreședintele, a fost ales pentru un...
Ioan Dîrzu, Mihai Nicușor, Teodor Atanasiu, Angelica Mocan, Ovidiu Jidveian, Nicolae Dobra, Călin Potor și Radu Coclici sunt politicienii din Alba care au urcat pe scena...
Sâmbătă, 20 octombrie 2012, începând cu ora 10.00, în Piaţa Cetăţii, Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba împreună cu...
Fidelă misiunii sale, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru este preocupată constant de susţinerea dezvoltării economico-sociale. Prin cooperare și diversificarea serviciilor oferite de ADR Centru mediului de...
Primăria Cugir şi reprezentanţii Societăţii Apa CTTA Alba au semnat astăzi, 16 octombrie 2012, cu S.C. Fibec S.A din Câmpina un contract în valoare de 12.380.087,42...
CSU Alba Iulia dezamăgeşte în continuare şi traversează o criză după cele trei înfrângeri consecutive, ultima în această seară la Arad, un eşec apăsător (48-74). „Săptămâna...
Reprezentanții Primăriei Ocna Mureș răspund întrebărilor puse de localnici privitor la amenajarea zonei centrale a orașului, mai precis a zonei unde, în urmă cu aproape doi...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666