Deputatul liberal de Alba, Teodor Atanasiu a avertizat vineri, 12 noiembrie, în conferinţa de presă susţinută la Alba Iulia că România tinde să nu mai fie...
În timpul Guvernului Năstase, PSD a făcut concesii de neiertat celor de la UDMR, permiţând folosirea limbii maghiare în justiţia Română şi facilitând astfel elaborarea de...
În cadrul anului bisericesc, care debutează la 1 septembrie, primul post de durată este cel rănduit înaintea Naşterii Domnului, numit şi postul Crăciunului. Primele menţiuni despre...
Vineri, 12 noiembrie 2010, la Sebeş a fost marcat un eveniment important pentru economia zonei, dar şi a României: împlinirea a 40 de ani de producţie...
Decizia preşedintelui României, Traian Băsescu, de a retrimite în Parlament legea care viza aprobarea OUG 1/2010 prin care stimulentele vor fi incluse în salariile de bază...
Ministerul Mediului şi Pădurilor a aprobat Ghidul de finanţare pentru programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice...
În urma inundaţiilor din vara acestui an, la nivelul Jandarmeriei Române, la fel ca şi în anii precedenţi, a fost demarată o campanie umanitară pentru sprijinirea...
Liderul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România, Filiala Alba şi al Sanitas Alba, Marius Sepi a susţinut în cursul zilei de vineri o conferinţă de...
În luna septembrie erau 77.332 angajaţi, cu 9.183 mai puţin decât în urmă cu un an La sfârşitul lunii septembrie, la nivelul judeţului erau înregistraţi 77.332...
Imediat după pronunţarea Curţii de Apel Alba Iulia care a admis vineri seară propunerea procurorilor DNA Alba Iulia şi a dispus arestarea preventivă a celor cinci...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea