Tinerii liberali din România au fost prezenţi zilele trecute la Cugir, unde a avut loc şedinţa Biroului Politic Naţional al TNL. Evenimentul a reunit 70 de tineri liberali...
O nouă surpriză oferită de antrenorul Stelian Gherman, care nu l-a inclus în lotul deplasat astăzi la Târgovişte pe mijlocaşul Alexandru Pleniceanu (24 ani), un titular...
Cu ocazia manifestărilor religioase ce vor avea loc sâmbătă, duminică şi luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va contribui, alături de celelalte forţe cu atribuţii...
La marginea satului Lancrăm au început şi se desfăşoară din plin lucrările de amenajare a şantierului ce va construi în zonă un tronson din autostrada Orăştie-Sibiu...
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) cu sediul în str. Calea Victoriei nr. 152...
Născut în 25 octombrie 1911, dată care avea să devină ulterior Ziua Armatei Române, sergentul (r) Ioan Istrate din satul Draşov, comuna Şpring, a împlinit marţi...
În cursul zilei de ieri, 27 octombrie, Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale a sărbătorit şase decenii de existenţă. Au fost prezenţi la eveniment angajaţi...
Institutului Naţional de Statistică reaminteşte cetăţenilor că este obligatorie înscrierea CNP-ului pe formularele de recenzare, pe baza declaraţiilor persoanelor, în conformitate cu prevederile legale, astfel:...
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru anunţă începerea cursurilor de perfecţionare şi specializare în ocupaţiile: manager de proiect, expert achiziţii publice şi director de program. Cursurile...
Numai cu victorii în primele 5 jocuri, echipa CSU Alba Iulia va întâlni sâmbătă la ora 18.00 în deplasare pe CSB Teleorman Alexandria, meci contând...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea