Cei mai mulţi români care au ales să muncească peste hotare au făcut-o pentru a-şi putea ajuta familia rămasă în ţară să aibă un trai mai...
În urmă cu o săptămână am suferit un infarct. Medicii de la SMURD au intervenit prompt. Am ajuns de urgenţă la Spitalul municipal Blaj, pe drum...
La nivelul judeţului aveam, la finele lunii iulie, 92.766 pensionari, din care 92.638 persoane sunt pensionari de asigurări sociale, iar 128 sunt pensionari IOVR. Potrivit directorului...
Un nou val al crizei vine nu numai peste noi, ci peste întregul mapamond. Ele, crizele economice, nu vin însă din cer sau din senin, ci...
Campionatul bate la uşă, dar în Cetatea Marii Unirii nu e deloc linişte. A fost instalat un nou antrenor principal, însă problemele financiare continuă pentru divizionara...
Persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente – drepturi de proprietate intelectuală, vânzarea bunurilor în regim de consignaţie, activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent,...
Din 2007, de când Casa de Cultură din Cugir găzduieşte şi administrază biblioteca orăşenească, numărul cititorilor creşte pe zi ce trece. În baza datelor de înregistrare...
Orice referire la moţi trebuie să circumscrie cele două repere esenţiale ale existenţei lor: mândria şi calvarul, măreţia şi durerile, sobrietatea şi răzvrătirile. Geo Bogza a...
Stresul determină şi scăderea secreţiei unor neurotransmiţători, cum sunt: dopamina, serotonina, endorfine, etc., cu consecinţe negative asupra sănătăţii organismului. 43% din totalul populaţiei la nivel mondial,...
Primăria comunei Horea informează cetăţenii localităţii şi pe cei interesaţi că în perioada joi, 18 august, ora 14.00 – vineri, 19 august, ora 17.00, în zona...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea