FC Unirea Alba Iulia tot caută jucători…
Campionatul bate la uşă, dar în Cetatea Marii Unirii nu e deloc linişte. A fost instalat un nou antrenor principal, însă problemele financiare continuă pentru divizionara secundă. Actualii echipieri unirişti au primit încredinţări că miercuri îşi vor încasa cele două salarii restante, iar pe de altă parte, în disperare de cauză se încearcă rezolvarea unor achiziţii. Pe lângă G. Petcuţ (şi-a reziliat contractul cu FCM Tg Mureş, a semnat pe 6 luni cu gruparea uniristă), o nouă mutare este Cornel Cornea (30 ani). Jucătorul de bandă stângă a trecut pe la FC Baia Mare, Oţelul Galaţi, Gloria Bistriţa, Astra Ploieşti şi FC Vaslui, ultima dată la Zimbru Chişinău în Moldova şi-a dat acceptul pentru a evolua în „alb-negru” şi aseară urma să se prezinte la antrenamente. În schimb, Ol. Bucur a preferat să dea curs propunerii venită de la Farul Constanţa deşi fusese împrumutat de la Pandurii Tg Jiu. De asemenea, sub comanda lui Gherman s-au antrenat Bucurică (la capacitate normală) şi Negură (aflat în litigiu cu clubul, antrenorul clujean a insistat să fie reprimit în lot, deşi fotbalistul şi-a depus memoriu pentru salariile restante). Altfel, cel puţin în prima parte a campionatului, suporterii albaiulieni vor beneficia de intrare gratuită pe stadionul „Cetate” la meciurile favoriţilor. Discuţiile finale pentru plecarea salvatoare a lui Nicuşor Stanciu la FC Vaslui au fost amânate până vineri întrucât echipa lui Porumboiu este angrenată în UEFA Europa League. Moldovenii pot să-l înregimenteze pe unirist doar după data de 10 septembrie, când le expiră interdicţia la transferuri şi pot achiziţiona jucători liberi de contract.
lPalmă nemeritată pentru Rotaru
Şefii Unirii n-au gestionat deloc corespunzător în această vară situaţia băncii tehnice. Alarmaţi de eşecul din ultimul test, cu Arieşul Turda, au ales să înlocuiască antrenorul cu o săptămână înaintea startului, deşi dacă tot doreau să purceadă la o schimbare puteau să o facă în luna iulie, lejer, fără pripă. Apoi au ales soluţia Stelian Gherman – ce nu are deocamdată prea multe atuu-uri, fiind ieşit din circuit de aproape trei ani şi în plus l-au „expediat” fără scrupule pe Gabriel Rotaru. După ce s-a aflat în curtea Unirii în ultimii 5 ani şi jumătate, „Roti” s-a văzut îndepărtat într-un mod nemeritat nepropunându-i-se nici măcar o banală funcţie de antrenor cu portarii, după ce fostul portar în vârstă de 40 de ani a fost exploatat la maximum la şefi. Acestuia i se încheiase la 30 iunie contractul de jucător, iar la finele stagiunii precedente primise încredinţări că va conduce echipa ca şi principal, demarând pregătirile. De respectivele vorbe s-a ales însă praful…
Dan HENEGAR
Știri recente din categoria Sport
Târg de Crăciun la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia | Strângere de fonduri pentru dotarea și modernizarea bibliotecii
După modelul de succes din 2022, când s-au strâns fonduri pentru realizarea unui teren de sport acoperit, lucrările fiind în desfășurare, și în acest an Târgul de Crăciun al Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia are un scop bine definit: crearea unei biblioteci funcționale, sub deviza “Împreună pentru școala noastră”. Printr-un parteneriat cu Narada, în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de dragoste frumoase. Scurte declarații de iubire pentru ea și pentru el
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de SFANTUL NICOLAE 2023. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de MOS NICOLAE 2023. SMS-uri, urări și felicitări pe care le poți trimite de Sfântul Nicolae
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Nicolae 2023. Câți români își serbează onomastica în 6 decembrie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE haioase de SFANTUL NICOLAE. SMS-uri amuzante pe care le poți trimite prietenilor de MOȘ NICOLAE
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea lui Moș Nicolae: Legenda lui Moș Nicolae cu nobilul sărac și fetele pe care nu le putea mărita
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Tradiții și obiceiuri de Mos Nicolae, cel care și-a dat moștenirea pentru a-i ajuta pe nevoiași
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2023: Câți români își serbează onomastica de Moș Nicolae
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje, urări și felicitări de Sfântul Nicoale. La mulți ani Nicolae și Nicoleta!