Potrivit unei situaţii întocmite de Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, în judeţul Alba există 33 de unităţi de procesare autorizate sanitar-veterinar. Astfel, în judeţ...
De curând am scris un material legat de centrele de permanenţă şi de nemulţumirea medicilor de familie vis a vis de faptul că nu şi-au primit...
Oricâte monumente valoroase ar avea şi oricât ar fi de încărcată de istorie, Cetatea Alba Carolina nu ar avea acelaşi farmec fără prezenţa ostaşilor îmbrăcaţi în...
Prima biserică creştină din Transilvania, datând cel mai probabil din secolul X, a fost construită la Alba Iulia. Concluzia aparţine arheologului expert dr. Daniela Marcu Istrate...
Florin Roman, vicepreşedintele PNL Alba a prezentat ieri într-o conferinţă de presă o carte… încărcată de simboluri, ce urmează să o ofere în dar primarului municipiului...
Ieri dimineaţă, într-o galerie minieră din Corna, comuna Roşia Montană, a fost descoperit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Din cercetările preliminare ale poliţiştilor s-a descoperit că...
Producătorul de lactate Albalact a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 165,87 milioane de lei, în creştere cu 32,6% faţă de aceeaşi perioadă...
România a avut ieri la tragerea la sorţi de la Nyon, pentru play-off-ul Europa League, nu mai puţin de cinci reprezentante! Dinamo va întâni formaţia ucraineană...
Tratativele pentru Marius Cristea (Europa Alba Iulia, 22 ani) şi George Petcuţ (FCM Tg Mureş, 25 ani), doi dintre jucătorii vizaţi să întărească linia de mijloc...
E vară şi fiecare dintre noi vrem să arătăm cât mai bine. Tocmai de aceea colăceii trebuie să dispară. Pe lângă sportul necesar trebuie să avem...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea