Ieri, 27 ianuarie, în sala Senatului Universităţii „1 Decembrie 1918” (UAB) Alba Iulia a avut loc ceremonia decernării titlului „Doctor Honoris Causa” fostului rector al...
Chiar dacă nu mai ninge abundent şi gerul a pus stăpânire pe ţara noastră, zăpada încă ocupă o bună parte din judeţ, mai ales în zona...
Consilierul liberal Gabi Pleşa a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că liberalii din CLM Alba Iulia nu vor vota bugetul municipiului Alba Iulia pe...
Printr-o investiţie de 5 milioane de euro ALBALACT, cel mai mare producător de lactate controlat de acţionari români, a decis să majoreze cu 21 de milioane...
Cei care mă cunosc ştiu că sunt un om cu frica lui Dumnezeu, cu toate păcatele mele cu voie şi fără de voie, şi în pofida...
Ieri, 26 ianuarie 2012, a avut loc, într-un cadru intim, prima ediție a Galei Voluntarului – SM SPEROMAX ALBA, un eveniment intern al asociației, prin care...
Vineri, în jurul orei 17:30, pe un frig de minus 8 grade Celsius, cca 20 de localnici s-au adunat în fata Catedralei Adormirea Maicii Domnului din...
Era pe la o o mie şapte sute şi ceva iar Florian von Roman era un curier în măreaţa armată austriacă şi purta vorbele scrise ale...
*Lucrarea a început cu întârzieie şi este executată sub trafic Iarna destul de blândă de până acum a lăsat constructorii să execute unele dintre lucrările din...
Candidatul PNŢCD la funcţia de primar al municipiului Alba Iulia, doctorul Radu Vieru, consideră decizia CCR una normală care corectează ceea ce ar fi reprezentat un...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea