Potrivit Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi...
Consilierul local al municipiului Alba Iulia Iulian Bunea (29 de ani), unul dintre ”lupii tineri” ai PSD Alba, a fost numit consilier al senatorului Daniel Breaz,...
Volei Alba Blaj a câștigat fără drept de apel, scor 3-0 (25-20, 25-20, 25-18), prima manșă a semifinalelor Cupei României, cu CSM București și are acum...
2017 – anul învățământului profesional și tehnic în România Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNIDPT) vor...
Serviciul de Ajutor Maltez și Primăria municipiului Aiud reiau campania ”Cuier pentru nevoiași”. Luând exemplul unor acțiuni umanitare similare, atât la nivel național (Timișoara, Cluj-Napoca, Satu...
Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim, în anul 315 dupa Hristos, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare. Sfântul Chiril a fost hirotonit diacon de către...
Circovii de iarnă. Tradiții și obiceiuri. Cine nu îi respectă vor atrage asupra lor vrăji și pagubă În această perioadă, la loc de cinste se află...
158 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române sărbătoriţi la Sebeş printr-un spectacol folcloric găzduit de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Cei 158 de ani de...
Zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi, şoferii albaiulieni şi nu numai, au parte de surpriza de a trezi blocaţi în trafic la ieşirea...
Solutia ca parlamentarii să nu mai doarmă în timpul serviciului: Temperatura din plen să fie mai scăzută. Cu propunerea inedită a venit, luni, un deputat, care...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666