Peste 40 de lucrări de artă au fost realizate la ediția din acest an a Taberei Internaţionale de Artă „Inocenţiu Micu Klein” Blaj, organizată în mod...
Târgul Lemnarilor din Munţii Apuseni 2018, Ediţia a XXIII-a, la Horea-Mătişeşti, în 18-19 august. PROGRAMUL celor două zile de sărbătoare. În acest weekend, 18-19 august 2018,...
În viitoarea lege a pensiilor, pusă de curând în dezbatere și programată să se aplice din 2021, se face o delimitare clară între cine va fi...
Robert Cazanciuc, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, va propune ca în cazul şoferilor care conduc autoturisme fără permis sau sub influenţa băuturilor alcoolice şi comit infracţiunea...
Potrivit datelor furnziate de Ministerul Educaţiei Naţionale 45.052 de candidaţi sunt așteptați să participe, începând de luni, 20 august, la probele celei de-a doua sesiuni a...
Recent, în Croația, s-a încheiat prima mobilitate a Școlii Gimnaziale nr. 3 Cugir din cadrul Proiectului Erasmus+ Acţiunea Cheie 1 ,,Să jucăm viaţa pe scena educaţiei/To...
Scriam, zilele trecute, că orice este posibil dacă există bunăvoință, inițiativă și implicare. Și încheiam cu ”Omul sfințește locul!”. Iată, ce primim de la cititori! Peste...
Se numește Tudor Limbean și este din Vințu de Jos, județul Alba. Băiețelul a cucerit inimile tuturor cu vocea și interpretările sale, în special de cântece...
Poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, joi, 16 august 2018, în jurul orei 02.50, înce timp ce acţionau pentru supravegherea şi controlul traficului rutier, pe strada...
Doi tineri din localitatea Șard, comuna Ighiu, sunt cercetați de polițiști pentru conducere fără permis. *Poliţiştii rutieri din Alba Iulia, miercuri, 15 august 2018, în jurul...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666