Spitalul Municipal Sebeș scoate la concurs posturi pentru medici în specialitățile: medicină de urgență, medicină de familie (pentru camera de gardă) și radiologie. Medic – Radiologie...
Sezonul de schi continuă în condiții foarte bune în Alba, în perioada 25 – 31 ianuarie. Ninsorile recente au adus un strat nou și consistent de...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că a început operaţiunea Iceberg, reprezentând o acţiune amplă de verificare fiscală a celor mai mari companii, acoperind...
Țara noastră trebuie să introducă o nouă taxă și are la dispoziție două luni pentru a avansa în acest sens. Hotărârea a venit joi de la...
Joi, Comisia Europeană (CE) a decis să trimită României un aviz motivat pentru că nu asigură rambursarea integrală şi imediată a taxelor de înmatriculare a vehiculelor...
Priorităţile României pentru Preşedinţia Consiliului UE au fost stabilite în urma unor consultări publice, transparente la nivel naţional, care au implicat instituţii publice, ONG-uri şi publicul...
Centrul Cultural Cugir a organizat miercuri, 23 ianuarie, un spectacol susținut de instituțiile locale de învățământ, dedicat împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor...
În acest sezon în județul Alba s-au înregistrat șase cazuri de gripă – confirmate de către laboratorul Institutului Cantacuzino București –, toate cu o evoluție favorabilă...
Chiar dacă afară ploua mărunt și temperatura aerului era în jurul limitei de îngheț, aproximativ 100 de cetățeni – printre care s-au regăsit numeroase cadre didactice...
Situația nu îngrijorează pe nimeni în afară de șoferi! Pe lotul 1, de la Sebeș la Pârâul Iovului, s-a înregistrat în schimb un progres de peste...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666