Rămâi conectat

Actualitate

ANAF a început operațiunea ”Iceberg”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că a început operaţiunea Iceberg, reprezentând o acţiune amplă de verificare fiscală a celor mai mari companii, acoperind toate domeniile economice din România.

”Operaţiunea „Iceberg” se va desfăşura pe întreaga durată a anului 2019 şi presupune intensificarea controalelor şi eficientizarea derulării acestora la companiile mari, cu scopul menţinerii unui tratament echidistant pentru toate categoriile de contribuabili care desfăşoară activităţi în România”, se arată în comunicat.

Astfel, principalele direcţii de acţiune ale ANAF, în perioada următoare, sunt combaterea fenomenului externalizării profitului şi verificarea manierei în care companiile mari gestionează relaţiile economice între companii din grupul din care fac parte.

În plus, Fiscul vrea să destructureze lanţurile tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin identificarea fraudelor fiscală cu implicaţii semnificative asupra bugetului statului.

”În vederea realizării obiectivelor, la nivelul ANAF s-a constituit o echipă de lucru formată din specialişti din cadrul Agenţiei, care va iniţia verificări fiscale la contribuabilii cu activitate de impact în toate domeniile de activitate economică. Acestea vor avea la bază evaluarea riscului pentru fiecare contribuabil, raportat la dispoziţiile Codului de procedură fiscală precum şi a legislaţiei din domeniu”, se arată în comunicat.

Sursa News.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prognoza METEO de 1 Mai și de Paște 2024. Când se va încălzi vremea?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Prognoza METEO de 1 Mai și de Paște 2024. Când se va încălzi vremea? ANM anunță momentul în care se va încălzi vremea: prognoza detaliată de Paște și 1 Mai 2024 Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat că, începând din acest weekend vremea va intra într-un proces de încălzire, iar temperaturile maxime vor ajunge în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea