Anevoiosul drum al tranziţiei

Trec anii, trec lunile-n goană, şi-n zbor săptămânile trec. Din democraţie, în demagogie, din libertate în libertinaj, din egalitate şi fraternitate s-a ajuns la exploatare şi segregare, mulţime de eroi ai revoluţiei care nu au participat nici măcar la lovitura de stat, mulţi bolnavi închipuiţi, promisiuni deşarte, lupte politice, adică după ciolan, specula şi şantajul la ordinea zilei, neglijenţa şi lipsa de interes provocate de ei, ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim, furtul cu amănuntul aspru pedepsit, furtul en-gros tolerat, corupţia stimulată, bacşişul o necesitate, educaţia şi cultura la nivelul manelelor, mass-media manipulată, agricultura abandonată, transporturile neglijate, cei care produc se împuţinează, şomerii şi pensionarii se înmulţesc, deşi cei din urmă, mulţumită medicinii „performante” şi condiţiilor de viaţă, părăsesc pentru totdeauna spaţiul mioritic. Sunt doar câteva constatări din această prelungită şi frământată tranziţie, din acest tunel funest la capătul căruia pâlpâie anemic o luminiţă palidă şi când te gândeşti că totul se întâmplă în ţară mândră şi binecuvântată de Domnul pe Pământ. Cu ani în urmă afirmam că Europa are mai multă nevoie de România decât România de Europa şi cred că nu greşeam. Câte bănci româneşti sunt în prezent şi câte străine în spaţiul Carpato – Danubiano – Pontic? Industriile în mâinile cui se află, dar energia şi cui pot vinde la mâna a doua sau a treia vapoarele, avioanele, trenurile etc., ce trebuiau casate, decât acestei ţări sacre, care este de fapt a şaptea ca mărime din cele 27 state ale UE. Imnul, al cărui titlu este sugestiv „Deşteaptă-te, române”, este ignorat şi am ajuns să facem reverenţe FMI-ului şi Băncii Mondiale ale căror directive sunt ordine, să ne supunem docili şi ascultători forurilor superioare ale celor a căror democraţie este vezi Doamne, consolidată şi are vechime. Într-adevăr Revoluţia Franceză din 1789, deci cu 200 de ani înainte, a instalat un tribunal condus de Robespierre, sub al cărui ghilotină, au căzut regi, intelectuali, negustori, vagabonzi. În România în secolul XX, în faţa unui tribunal asemănător, nu sub ghilotină, ci în rafalele A.K.M.-urilor fabricate şi exportate în oraşul interzis, dar cunoscut pretutindeni în lume – Cugir – au fost asasinaţi şeful statului şi consoarta. Apoi, cum orice revoluţie ce se respectă are nevoie de victime,  au urmat teroriştii care nu au existat; Otopeni – tineri nevinovaţi, carne de tun, Universitate etc., numai în capitală. „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”… Cugirul, al doilea oraş eliberat de comunism din ţară, Cluj, Sibiu, Iaşi, toată ţara cădea în capcana aşa-zisei revoluţii până când mineriadele au tăiat elanul tuturor. Pensionările anticipate, cooperative performante desfiinţate, irigaţii furate, păduri defrişate, spitale mutilate, dar alegeri zgomotoase „a la Caragiale”, lozinci ca „Noi nu ne vindem ţara”, şi astăzi nu prea avem ce vinde, doar inteligenţa, fetele frumoase şi bărbaţii sănătoşi şi voinici care emigrează de bună voie şi produc pentru cei care-i plătesc legal sau la negru, dar mult mai bine ca acasă. Este adevărat că „sângele apă nu se face”, dar la fel de adevărat este că conştiinţa trece prin stomac sau nu? Bairamul de voturi de cenzură, precum şi ordonanţele de urgenţă, ca să nu vorbim de cameleonii care populează ambele camere, fac deliciul amicilor şi mai ales a inamicilor, care nu sunt puţini în România. Personal nu cred că avem nevoie chiar de un Vlad Ţepeş, deşi de disciplină şi corectitudine este nevoie. Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni nu este cazul, căci sunt prea mulţi în libertate. Este nevoie ca şeful statului, în cazul prezent dl. Băsescu, să nu mai fie torpilat de tot felul de moguli, profitori, tineret aservit etc., şi lăsaţi-l la timona acestui vas numit România, până nu intră în derivă şi se scufundă definitiv, spre bucuria multora.
Criza mondială a afectat toată planeta şi fiecare şi-a luat măsurile cum a considerat mai bine, unii au reuşit, alţii mai puţin, majoritatea deloc, sacrificii dureroase au loc pretutindeni, dar în asemenea cazuri opoziţia este colaboratoare cu puterea, nu profită ca la noi de această situaţie ca să obţină voturi la alegerile viitoare, fie ele la termen sau anticipate. Ca la noi la nimeni, aşa că merităm ceea ce avem. Dumnezeu să ne aibă în pace!
Liviu Maritzia ALTMANN

ELIT

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...