Andrei David a revenit la Unirea Alba Iulia | S. Culda, încă în probe la Astra Giurgiu, Schiau a plecat!
Doar atacantul Sebastian Culda a mai rămas în curtea prim-divizionarei Astra Giurgiu dintre cei trei unirişti anunţaţi că vor fi urmăriţi de Edward Iordănescu, în eventualitatea unui transfer, după ce atacantul Andrei David a revenit la formaţia din Cetatea Marii Uniri, iar portarul Cătălin Suciu nu s-a mai deplasat în Giurgiu.
S. Culda, al doilea golgheter unirist în campionatul precedent se pregăteşte cu formaţia secundă a Astrei Giurgiu, iar până la finele acestei săptămâni se va decide în privinţa viitorului, situaţiei potrivindu-se firesc zicala cu „Cei 4 apostoli erau 3…”
Altfel, după G. Toma, un alt jucător, Darius Schiau, şi-a încheiat conturile cu formaţia de Liga a 3-a. În plus, pe lista jucătorilor ce nu se pot antrena la capacitate normală se regăsesc N. Rus, Goguţa şi Ioani – ultimul având şanse minime să mai continue la Unirea Alba Iulia.
Astfel, Andrei David (18 ani), 4 goluri în ediţia trecută, de debut în Liga a 3-a, reprezintă o soluţie de luat în seamă pentru Adorian Himcinschi, atât în compartimentul ofensiv, cât şi la nivelul juniorilor. Este a doua revenire în „Cetate” din ultimele zile, după cea a lui Lăsconi (ajuns la echipa naţională a jucătorilor fără contract). Uniriştii dispun în ofensivă de S. Turuş, Lăsconi, An. David, iar negocierile pentru R. David (Industria Galda) trenează de o săptămână. „Este un plus pentru noi această revenire. Andrei reprezintă un jucător sub vârstă, are calităţi foarte bune şi sunt convins că va creşte în viitorul apropiat„, a menţionat antrenorul Adorian Himcinschi, ce mai doreşte rezolvarea favorabilă a achiziţionării lui Ionuţ Grozav (Performanţa Ighiu), dar şi a încă unui fundaş central. În această perioadă, Himcinschi va da un verdict şi în privinţa celor doi jucători aflaţi în probe, fundaşii Jude (20 ani, ex-CNS Cetate Deva) şi Cornel Coc (22 ani, fost la „U” Cluj şi în Austria, la Union Gurten).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în […]