Ancheta accidentului aviatic din Apuseni: Procurorii au primit de la ROMATSA transcrierile convorbirilor purtate de personalul instituţiei
Procurorii au primit de la ROMATSA documente referitoare la briefing-ul meteorologic al zborului şi transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituţii în cadrul anchetei privind accidentul aviatic din Apuseni, informează, luni, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).
În perioada 10 — 14 martie, procurorii Secţiei Parchetelor Militare, desemnaţi să instrumenteze acest dosar, au efectuat mai multe acte de urmărire penală, printre care şi audieri de martori, respectiv personal al şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, precum şi ofiţeri de rang superior din cadrul Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General al Aviaţiei Civile.
Anchetatorii au solicitat documente de la ROMATSA referitoare la briefing-ul meteorologic al zborului şi transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituţii, care şi-a îndeplinit atribuţiile specifice în timpul zborului aeronavei, actele fiind primite şi analizate.
De asemenea, au solicitat fişelor de caz de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale referitoare la accidentul aviatic şi procedura urmată de operatorii serviciului ‘112’, de la sesizare şi până la închiderea cazului, potrivit metodologiilor, procedurilor operaţionale şi protocoalelor în vigoare, şi a fost făcută o adresă Ministerului Transporturilor privind punerea la dispoziţie a raportului preliminar întocmit de inspectorii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS).
Sursa citată precizează că în cauză urmează să se desfăşoare noi audieri.
Pe 20 ianuarie, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
În acest caz procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală şi neglijenţă în serviciu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Au început înscrierile în clasa pregătitoare 2026: Acte necesare şi termen de depunere. Când se afișează listele de repartizare
Au început înscrierile în clasa pregătitoare 2026: Acte necesare şi termen de depunere. Când se afișează listele de repartizare A început oficial înscrierea în clasa pregătitoare 2026. Procesul se desfășoară în mai multe etape, iar părinții trebuie să respecte termenul limită pentru depunerea dosarelor. Acte necesare pentru înscrierea copiilor la clasa pregătitoare 2026-2027 Procesul de […]
Când intră alocațiile pentru copii în aprilie 2026: Data la care sunt virați banii Plata alocaţiilor lunare pentru copii se va face în luna aprilie 2026 în jurul datei de 8 aprilie, conform calendarului oficial de plăţi. Totuși, apropierea Paștelui ar putea influența momentul în care intră banii pe card. Alocațiile pentru copii din aprilie […]
DEER a semnat un contract de finanțare de aproape 98 milioane lei pentru modernizarea sistemului de teleconducere și implementarea ADMS. Consumatorii din județul Alba, printre beneficiari
DEER a semnat un contract de finanțare de aproape 98 milioane lei pentru modernizarea sistemului de teleconducere și implementarea ADMS. Consumatorii din județul Alba, printre beneficiari Distribuție Energie Electrică Romania S.A. (DEER) a semnat marti, 31 martie, un important contract de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de 97.896.051,52 lei, pentru implementarea proiectului „Modernizare […]