ANAF vrea să verifice apartamentele românilor. Cum și de ce se vor face controalele
În cadrul măsurilor de combatere a evaziunii fiscale, în special pentru a depista eventualele venituri nedeclarate, Fiscul ia în calcul să verifice proprietarii de locuinţe.
Procedural, verificările ar putea demara în urma discuţiilor cu administratorii de bloc în blocurile mai mari, în special în zonele considerate sensibile, ulterior fiind notificaţi şi proprietarii asupra controalelor şi
sancţiunilor ce pot fi aplicate, au spus reprezentanţi ai ANAF.
Obligativitatea proprietarilor de apartamente sau case supuse închirierii de a declara Fiscului veniturile obţinute a fost anulată în 2018, dar a fost reintrodusă în 2019 în Declaraţia Unică.
Pe de altă parte, cei care obţin venituri din chirii trebuie să încheie un contract între ei şi chiriaşi, pe care trebuie să-l depună la ANAF în maxim 30 de zile de la semnarea contractului.
În cazul în care veniturile obţinute din chirii nu au fost declarate, în urma unei inspecţii fiscale ANAF, proprietarul va trebui să plătească impozitul şi contribuţia la asigurările sociale de sănătate datorate, dobânzile şi penalităţile de nedeclarare, potrivit informaţiilor ANAF.
Ultimele date oficiale, publicate în luna mai 2019 în „Strategia Naţională a Locuirii”, arată că 98% dintre locuinţele din România sunt în proprietate personală.
„Cifra oficială pentru locuinţele închiriate este de 3% din fondul imobiliar total; totuşi, estimările neoficiale situează cifra la 7-15% la nivel naţional şi 15-20% în oraşele mai mari precum Bucureşti şi Cluj. Cele mai multe tranzacţii de închiriere au loc informal. Chiar dacă un contract este înregistrat, de multe ori chiria stipulată în contractul de închiriere este mult mai mică decât cea plătită efectiv de chiriaş proprietarului”, se arată în documentul citat.
Din luna mai 2018, persoanele care obţin venituri din chirii nu mai trebuie să înregistreze contractele de închiriere la ANAF. Deşi înregistrarea contractelor de închiriere nu mai este obligatorie, le-ar putea aduce o serie de beneficii, subliniază specialiştii avocatoo.ro.
Prin Hotărarea de Guvern nr. 354/2018 au fost modificate normele de aplicare ale Codului Fiscal şi astfel persoanele care obţin venituri din chirii nu mai trebuie să înregistreze contractele de chirie la ANAF, ci doar să ”depună o declaraţie pe fiecare sursă de realizare a venitului, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului”.
Aşadar, obligaţia de a depune declaraţia unică pentru persoanele fizice trebuie indeplinită în termenul de 30 de zile de la încheierea contractului.
Totuşi, există situaţii în care părţile trebuie să facă dovada că au înregistrat contractul de locaţiune la ANAF (de exemplu, pe site-ul ONRC, atunci când este vorba despre înfiinţarea unei firme, deschiderea unui punct de lucru sau schimbarea sediului social.
Mai mult, dacă ai încheiat contractul de închiriere sub semnătură privată (adică nu în faţă unui notar), trebuie să ştii că înregistrarea acestuia la ANAF îi conferă calitatea de titlu executoriu conform art. 1798 din Codul Civil, astfel încât îţi va fi mult mai uşor să recuperezi banii datoraţi în cazul unui chiriaş rău-platnic.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Transalpina, închisă din cauza ninsorii: Accesul mașinilor, interzis de astăzi pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului
Transalpina, închisă din cauza ninsorii: Accesul mașinilor, interzis de astăzi pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a anunțat că, înainte de închiderea șoselei, un utilaj de deszăpezire al Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu a făcut o ultimă verificare a traseului, pentru a se asigura că nu […]
Cum se va face comasarea localităților sub 1.500 de locuitori și ce economie va face statul. Ministrul Dezvoltării: „Rămâne un funcţionar, într-un birou”
Cum se va face comasarea localităților sub 1.500 de locuitori și ce economie va face statul. Ministrul Dezvoltării: „Rămâne un funcţionar, într-un birou” Proiectul care vizează comasarea localităților care au până în 1.500 de locuitori urmează să fie implementat în două etape: comasare voluntară până la 1 martie 2027, apoi o comasare pe care ar […]
Pensiile, indexate în 2027: Ajutoare între 300-500 de lei pentru pensionari, înainte de Crăciun
Pensiile, indexate în 2027: Ajutoare între 300-500 de lei pentru pensionari, înainte de Crăciun Pensiile vor fi indexate anul viitor „cu respectarea legii”, mai exact cu un procent de aproximativ 7,7%, a declarat Ministrul Muncii, Florin Manole, într-un interviu în exclusivitate pentru Antena 3 CNN. Social-democratul a adăugat că seniorii cu pensii până în 3.000 […]
