Rămâi conectat

Ştirea zilei

AMENZI duble pentru medicii şi spitalele care-i lasă pe pacienţi să aştepte ore în șir, la Urgenţe. Cât ar trebui să aștepte bolnavii până să fie preluați

Ziarul Unirea

Publicat

în

AMENZI duble pentru medicii şi spitalele care-i lasă pe pacienţi să aştepte ore în șir, la Urgenţe. Cât ar trebui să aștepte bolnavii până să fie preluați

Dacă pacienții sunt preluați într-un interval de timp mai lung decât cel prevăzut în proiectul adoptat, medicii sunt pasibili de o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 de lei, iar spitalele pot fi amendate cu maximum 30.000 de lei din aceleași motive.

Pacienții puși să aștepte ore în șir până să fie văzuți de un medic sunt invitați să facă plângere la DSP.

Există cinci coduri de urgențe. Pacientul care se află în stare foarte gravă va fi etichetat cu cod roșu – adică are nevoie de resucitare și manevrele trebuie făcute pe loc. Orice abatere va fi sancționată.

Apoi este codul galben – atunci când pacientul prezintă un risc major sau are dureri intense – acesta nu ar trebui să aștepte mai mult de un sfert de oră.

Urgențele, dar care nu sunt situații critice, pot aștepta 60 de minute. De la depășirea acestui termen se impune amendă. Este vorba despre codul verde. Apoi în cazul pacienților încadrați la cod albastru – care sunt non urgențe – medicii au la dispoziție 120 de minute să reacționeze pentru a nu fi sancținați. Iar pentru un simplu consult, un pacient nu ar trebui să aștepte mai mult de 240 de minute, ceea ce înseamnă 4 ore.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter,  a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea