Alocații pentru copii în 2022: Când și cu cât vor crește sumele acordate anul acesta
Alocațiile pentru copii în 2022: Când și cu cât vor crește sumele acordate anul acesta
Potrivit Legii bugetului de stat pe 2022, care a fost promulgată, marți, de președintele Klaus Iohannis, începând de la 1 ianuarie 2022, alocațiile pentru copii vor fi mai mari.
Acestea vor ajunge la 243 de lei în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani. Pentru micuții sub 2 ani și în cazul copiilor cu handicap, alocațiile vor fi 600 de lei.
CITEȘTE ȘI: Salariul minim pe economie 2022: Cât vor câștiga românii începând cu noul an?
În 2021, alocația a fost de 214 lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-18 ani și de 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap.
CITEȘTE ȘI: Pensii 2022 : Toate modificările care afectează pensiile din 1 ianuarie 2022
Majorarea alocațiilor pentru copii ar fi trebuit să aibă loc începând cu data de 1 iulie 2021, potrivit calendarului agreat de Guvernul Orban anul trecut. Decizia a fost însă amânată. În vara acestui an, Guvernul Cîțu a adoptat o ordonanță de urgență prin care s-a decis că alocațiilor vor fi mai mari începând de anul viitor. De această dată, decizia a fost respectată.
Sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită”
Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită” Aproximativ 20 de tineri din Alba s-au strâns joi după-masa, în 3 iulie 2025, în Piața Cetății din Alba Iulia, pentru a protesta pașnic față de decizia de tăiere a burselor școlare. […]
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, a fost condamnat la 29 de ani și 4 luni de închisoare. Victimele sale […]
FOTO | În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing
În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing La Sibiu va fi construit până în anul 2028 o zonă […]