Politică Administrație

Alexandru Sinea: În 2016, numărul infecțiilor nosocomiale, raportate la DSP Alba, aproape s-a dublat

Dragoş Suciu

Publicat

în

Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a declarat, joi, în cadrul unei întâlniri cu managerii de spitale din județ, că în 2016 – comparativ cu 2015 – numărul infecțiilor nosocomiale raportate s-a dublat, ajungând la 1,6%.

Sinea02Sinea a încurajat managerii de spitale să realizeze o raportare cât mai corectă a infecțiilor nosocomiale, precizând că legislația europeană permite un procent de maxim 7 la sută infecții nosocomiale.

”Am o situație comparativă a anilor 2015 și 2016. Este de precizat că în acest an numărul infecțiilor nosocomiale raportate la DSP Alba, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a crescut, aproape s-a dublat, iar acest lucru este de bun augur deoarece ne dorim o cât mai bună raportare a acestor infecții. Vreau să precizez că, la nivel european, legislația permite un procent de maxim 7 la sută infecții nosocomiale raportate, din totalul cazurilor internate”, a spus Sinea.

Acesta a exemplificat situația Elveției, un stat modern, performant în domeniul sănătății, care raportează, anual, 7% infecții nosocomiale.

”Spre exemplu, Elveția, care este un stat modern, are 7%. Procentul mic la care se situează județul Alba, respectiv de 1,6%, nu este tocmai lăudabil. Se mai poate lucra aici, mai ales că, având în vedere statisticile, avem cea mai rezistentă tulpină de clostridium difficile, o infecție care atacă sistemul digestiv”, a declarat directorul DSP Alba.

Sinea a adăugat că Ministerul Sănătății și experți ai Organizației Mondiale a Sănătății vor intensifica verificările privind corecta raportare a infecțiilor nosocomiale.

În acest sens, acesta a informat că săptămâna viitoare va apărea în Monitorul Oficial un Ordin care obligă toate spitalele să aibă un medic epidemiolog, iar acolo unde nu va fi posibil, DSP Alba va oferi sprijin.

”Săptămâna viitoare va apărea în Monitorul Oficial un Ordin al ministrului Sănătății, care prevede prezența unui medic epidemiolog la nivelul fiecărei unități sanitare, cu cel puțin jumătate de normă sau, acolo unde nu se poate angaja un medic epidemiolog, contracte de prestări servicii cu DSP județene în vederea unei mai bune prevenții a infecțiilor nosocomiale. DSP Alba vă stă la dispoziție în vederea încheierii de contracte de prestări servicii pentru a controla cât mai bine acest fenomen care, deși e regretabil, e prezent și e o realitate”, a încheiat Sinea.

În cadrul întâlnirii, la care au mai participat reprezentanți ai CAS Alba, CJ Alba, respectiv ai localităților din județ unde sunt spitale, Sinea a declarat că sistemul de sanitar e subfinanțat, el identificând surse suplimentare, din fonduri europene. Acesta a vorbit despre câteva axe de finanțare, care pot fi utile în vederea achiziționării de aparatură medicală sau pentru modernizarea unităților.

În acest sens, directorul DSP Alba a propus organizarea de ședințe, cu toți managerii de spitale, pe tema accesării fondurilor europene, el precizând ca îi va sfătui pe aceștia să apeleze la experți din Ministerul Fondurilor Europene.

”În perioada imediat următoare DSP Alba își propune accesarea fondurilor europene pentru reabilitarea termică a clădirilor, respectiv în vederea organizării de cursuri de perfecționare a personalului medical”, a mai spus Sinea.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică!

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică! N-aveam așteptări mari de la PSD, la momentul în care s-a format actuala coaliție care guvernează România. Iar timpul mi-a dat dreptate. Încet, încet, pesedișii și-au dat arama pe față […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului” Prețul apei în județul Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării de talie medie, a anunțat joi, 12 februarie 2026, președintele Consiliului Județean Alba, Ion […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor” Au început lucrări de extindere a canalizării, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, în comuna Sîntimbru, a anunțat, miercuri, 11 februarie 2026, […]

Citește mai mult