Alexandru Sinea, directorul DSP Alba, trimis în judecată pentru tăiere ilegală de arbori şi complicitate la delapidare

Alexandru Sinea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj într-un dosar în care era cercetat pentru tăiere ilegală de arbori şi complicitate la delapidare.

Concret, Alexandru Sinea este acuzat de tăiere fără drept de arbori, respectiv complicitate la fals intelectual în formă continuată (5 acte materiale) şi complicitate la delapidare în formă continuată. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Deva, unde se va judeca pe fond, la solicitarea procurorilor din Blaj. Deocamdată, cauza se afla în procedura camerei preliminare.

Alături de Alexandru Sinea au mai fost trimise în judecată altre trei persoane din cadrul Ocolului Silvic Blaj. Astfel, Stâncel Ioan este acuzat de delapidare în formă continuată, Mărcuş Mircea George a fost trimis în judecată pentru delapidare în formă continuată, fals intelectual în formă continuată (6 acte materiale) şi uz de fals în formă continuată, iar Marinescu Nicolae este acuzat de delapidare în formă continuată (2 acte materiale), fals intelectual în formă continuată (3 acte materiale) şi complicitate la delapidare în formă continuată. Cercetările în acest dosar au început în 2017.

În urmă cu 2 ani, Sinea şi alţi opt suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind cercetaţi ulterior sub control judiciar. În final, au fost trimişi în judecată patru inculpaţi. Părţi civile sunt Ocolul Silvic Blaj şi Direcţia Silvică Alba.

În decembrie 2017, poliţişti din IPJ Alba au efectuat nouă percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 450.000 de lei, prin delapidare, fals intelectual şi tăiere fără drept de arbori. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada anilor 2013-2015, şapte dintre persoanele bănuite de comiterea faptelor, având calitatea de angajaţi ai unui ocol silvic de stat, din judeţul Alba, ar fi creat un mecanism financiar şi ar fi atribuit unei persoane juridice al cărei administrator era ce-a de-a opta persoană cercetată, masă lemnoasă, spre exploatare, din fondul forestier, pentru care ar fi întocmit documente fictive, în vederea tăierii şi valorificării de material lemnos, cu scopul însuşirii de valori din patrimoniul ocolului silvic.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 455.684 lei. Potrivit documentelor din dosar, firma lui Alexandru Sinea, ”Sinalex”, ar fi contractat material lemnos de la Ocolul Silvic Blaj în sumă de aproape 500.000 de lei, pentru care ar fi emis cecuri, neîncasate la instituţia silvică. Mai mult, la finalul anului respectiv s-ar fi întocmit rapoarte prin care lemnul în cauză ar fi figurat ca fiind netăiat, contrar realităţii. Investigaţia ar fi pornit de la un denunţ penal formulat de reprezentanţi ai Romsilva.

”Sinalex” avea ca obiect de activitate tăierea şi rinderuirea lemnului. Deşi este funcţionar public, Alexandru Sinea rămâne, în continuare, director al Direcţiei de Sănătate Publică Alba, pentru că infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată nu au legătură cu activitatea de serviciu din cadrul instituţiei.

Facem precizarea că până la pronunțarea unei hotărâri definitive, persoanele trimise în judecată beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

2 Comentarii

alin 5 decembrie 2019 at 13:22

Cod administrativ in vigoare:
Articolul 513 Suspendarea de drept a raporturilor de serviciu
l) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 465 lit. h); (pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei )

Eu 5 decembrie 2019 at 17:30

Foarte important de aflat(poate aflam si noi)unde au vandut lemnul,ptr.a desfiinta tot grupul infractional.Dar prietenii stiu de ce nu se va ajunge prea departe cu ancheta.

Comentariile sunt oprite

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...