Alexandru Pereş: CRIZA ALIMENTARĂ – CE ESTE DE FĂCUT!

Seceta devastatoare din anul 2012 şi consecinţa ei imediată – creşterea preţurilor la produsele alimentare, nu fac decât să întărească semnalele îngrijorătoare privind iminenţa unei crize alimentare globale până în anii 2020-2025. Nu este nevoie să subliniez gravitatea unei astfel de crize… Pământul nu are relaţii comerciale cu alte planete.
Deşi terenul agricol în România reprezintă 39,5% din suprafaţa totală a teritoriului, agricultura poate hrăni doar un sfert din populaţie în condiţiile în care ar putea produce pentru 80 milioane de oameni. Se ştie că principalele două cauze ale acestei situaţii – fărâmiţarea excesivă a suprafeţei agricole (3,9 milioane de familii posedă în medie 1,63 hectare teren agricol) şi distrugerea puternicului sistem de irigaţii imposibil de fructificat în condiţiile acestei fărâmiţări – s-au datorat lipsei de viziune a guvernelor din anii ’90, care au restituit fără discernământ pământul foştilor proprietari. Am mai spus-o, agricultura ne-ar fi putut salva din criză dacă am fi reuşit absorbţia celor 7,5 mld. euro, fonduri europene alocate României pentru anii 2007-2013.
Trebuie să ştim ce trebuie făcut dar mai ales CUM TREBUIE făcut, care sunt priorităţile în dezvoltarea agriculturii. Eu cred că principalele probleme sunt: inexistenţa unui cadastru general, un ritm de asociere a gospodăriilor sincopat, absenţa irigaţiilor, absorbţia precară a fondurilor europene, depozitarea ineficientă a producţiei agricole, neglijarea zootehniei, lipsa instituţionalizării corecte a camerelor agricole. Cred că acestor probleme trebuie să le acorde atenţie maximă după alegeri Guvernul şi, desigur, Parlamentul nou ales la 9 decembrie. Judeţul Alba reflectă toate aceste tare majore: cadastrul agricol a fost abandonat, nu există o delimitare clară a suprafeţelor cu posibilităţi de irigare, nu există depozite moderne pentru produsele agricole destinate comercializării iar absorbţia fondurilor europene urmează acelaşi curs deficitar ca în întreaga ţară. Începutul trebuie făcut cu înfiinţarea urgentă a camerelor agricole care să-şi asume responsabilitatea aplicării programului de dezvoltare accelerată a agriculturii. Există fonduri, nerambursabile în proporţie de 40% (Măsura 121: modernizarea exploataţiilor agricole), 50% (Măsura 123: creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere), 100% (Măsura 111: formare profesională şi măsura 143 – furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori), 70% (Măsura 312: dezvoltarea de microîntreprinderi, Măsura 313 – încurajarea turismului; Măsura 322: renovarea şi dezvoltarea satelor) etc. Pentru toate aceste programe sunt disponibile circa 3 milioane de euro.
Înfiinţarea camerelor agricole a fost decisă prin Legea 283/2010 dar aceasta s-a dovedit parţial nefuncţională şi a trebuit să fie amendată în repetate rânduri. Abia în iulie 2012 prin Legea 122/2012 Parlamentul a votat forma finală a cadrului de înfiinţare, organizare şi funcţionare a camerelor pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. De acum fermierii vor avea la dispoziţie o instituţie care să-i reprezinte şi să le susţină interesele.
Consider că este extrem de important ca legislativul să urmărească şi să rezolve cu rapiditate cadrul legal al dezvoltării agriculturii – iar aici mă voi implica cu energie, ca senator de Alba – după cum Guvernul, prin agenţiile specializate, va trebui să administreze cu profesionalism mijloacele materiale şi financiare puse la dispoziţie. România are posibilitatea certă ca în doi-trei ani să devină din importatorul de azi, un exportator important de produse alimentare.

Alexandru PEREŞ, senator PDL de Alba

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News