Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014 | Victor Ponta: “2014 va fi un nou an al Victoriei pentru toţi românii!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

– Domnule Victor Ponta, urmează alegerile europarlamentare, la care de obicei românii nu prea se înghesuie. De ce ar veni acum românii la vot? Cât de importante sunt pentru oamenii obişnuiţi aceste alegeri?
– Aceste alegeri nu sunt doar despre Parlamentul European, ci şi despre direcţia noastră ca ţară. Au trecut 2 ani de când regimul Băsescu a început cu adevărat să piardă din putere, să se destructureze şi 2 ani de când proiectul USL a început să fie pus în aplicare. Vorbesc de proiectul USL pentru că eu cred că el există, trăieşte prin noi în continuare şi produce o schimbare pozitivă în România. Am oprit nedreptăţi, am reluat creşterea economică, am reînceput să punem ţara pe roate. Am mărit salarii şi pensii, am inaugurat câteva sute de kilometri de autostradă, am deblocat fondurile europene. Suntem pe un drum bun şi cred că o Românie puternică poate să îl facă pe fiecare dintre noi mândru că este român. Aceste alegeri sunt un moment important pentru direcţia în care mergem – continuăm pe acest drum pozitiv sau ne întoarcem la perioada regimului Băsescu-Udrea-Boc? Îi chem pe toţi românii la vot, pentru a răspunde acestei întrebări.
Investiția Daimler la Sebeș: Premierul Victor Ponta despre conlucrarea autorităților din Alba– De ce ar vota lista pe care o propune PSD în prezent? De ce această listă este diferită de altele, ale altor partide?
– Lista PSD-UNPR-PC este formată din oameni mândri că sunt români, care au apărat România în Parlamentul European şi vor continua să îi ajute pe români. E o listă care îmbină experienţa unor politicieni de calibru – Ecaterina Andronescu, Ioan Mircea Paşcu sau Dan Nica, cu energia şi entuziasmul unei generaţii de politicieni tineri – Corina Creţu şi Cătălin Ivan. Ni se alătură, pe listă, şi oameni care au avut succes în afara politicii, Damian Drăghici – un român respectat şi iubit în lume. E o listă echilibrată şi competentă, cu oameni care au promovat România, care i-au ajutat pe cei ce muncesc în străinătate, care au sancţionat derapajele regimului Băsescu şi s-au luptat pentru drepturi mai multe pentru agricultori, tineri sau pensionari. Până la urmă, românii vor alege, dar sunt convins că o vor face gândindu-se că au nevoie de un Parlament European care să le fie mai aproape, care să ia decizii pentru a le face viaţa mai bună.
– Ca premier, aţi anunţat măsuri de relaxare fiscală, de reducere a CAS, de neimpozitare a profitului reinvestit, de continuare a scăderii TVA la anumite produse. Când se vor lua aceste măsuri şi cum îi vor ajuta ele pe oamenii obişnuiţi?
– Ne ţinem de cuvânt şi introducem aceste măsuri de la 1 iulie! Economia are nevoie de sprijin şi cred că este foarte bine ce facem. Anul trecut am redus TVA la pâine şi am eliminat birocraţia care omora firmele din România (numărul taxelor parafiscale s-a redus foarte mult în 2013 şi acum tăiem încă aproape 70 de taxe). Anul acesta, continuăm reducerea poverii fiscale pe muncă, pentru ca patronii să poată angaja mai mulţi oameni. Efectele se vor vedea într-o creştere economică de peste 3 la sută, dar şi în creşterea numărului de locuri de muncă. Direcţia este bună, vom continua să dăm facilităţi celor care angajează tineri, care înfiinţează noi locuri de muncă, care investesc în domenii cheie din economie. Suntem un guvern ce a reuşit un echilibru foarte bun între protecţia socială şi creşterea economică şi cred că aceasta este direcţia corectă.
– În ultimele săptămâni, România a fost marcată de mai multe dispute între dumneavoastră şi Traian Băsescu. Aţi definit lupta împotriva “regimului Băsescu” ca principal obiectiv al PSD.  Rămâne valabil şi în prezent?
– Nu renunţăm la această luptă, pentru că “regimul Băsescu” este în continuare foarte activ, foarte dornic de a reveni în politică. Aţi auzit că Traian Băsescu se visează premier şi dacă nu suntem atenţi există riscul să îşi facă din nou loc în viaţa noastră. Cred că direcţia trebuie să fie următoarea: în noiembrie se încheie mandatul de preşedinte al lui Băsescu, iar acesta trebuie să fie momentul în care regimul său îşi încheie existenţa. Alegerile europene sunt importante pentru că putem să îi mai luăm o parte din putere; fără susţinere în ţară, Traian Băsescu se sprijină pe susţinerea unor prieteni din Europa. Dacă învingem şi aici şi în Europa îi luăm şi acest ultim sprijin. Anul 2014 poate fi un nou an al Victoriei, un an în care România începe din nou să trăiască liber, să gândească pozitiv, să spere cu adevărat la o viaţă normală.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat Vineri, 26 aprilie 2024, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România. Citește și: FOTO Cum […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea