Rămâi conectat

Politică Administrație

Alegeri europarlamentare 2014 | Victor Negrescu, vicepreşedintele PSD Alba, candidatul cu cele mai mari şanse de a reprezenta interesele judeţului la Bruxelles

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

negrescuÎn 25 mai au loc alegerile pentru Parlamentul European, PSD fiind singurul partid care propune un candidat ce are şanse să reprezinte interesele judeţului Alba la Bruxelles. Victor Negrescu, vicepreşedinte al PSD Alba din 2009, fost preşedinte al PSD Alba Iulia, ocupă locul 17 pe listele PSD-UNPR-PC, având şanse reale dacă luăm în considerare recentele sondaje de opinie. De profesie politolog, Victor Negrescu este cadru universitar doctor şi specialist în comunicare. A absolvit ca şef de promoţie Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, urmând ulterior un master în afaceri internaţionale şi europene la Institutul de Studii Politice din Grenoble. Doctor în ştiinţe politice al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Victor Negrescu a urmat un an de studii doctorale la Colegiul European din Brugges. El posedă de asemenea un MBA în co-tutelă al Academiei de Studii Economice şi CNAM Paris. Cariera politică a lui Victor a început în urmă cu 10 ani, în cadrul Partidului Socialist Francez. La revenirea în ţară, în 2004, a fost jurnalist la mai multe instituţii media naţionale şi internaţionale, coordonând un ONG de tineret cu peste 1.000 de membri în toată ţara. Apoi, Victor a revenit la politică, integrând echipa secretariatului general al PSD condus de Titus Corlăţean, pe care l-a consiliat şi pe durata mandatului său de europarlamentar. Din 2007, Victor Negrescu coordonează PES activists România, cu 7.000 de membri, structură a membrilor şi simpatizanţilor PSD interesaţi de politica UE.l”Voi reprezenta cu demnitate interesele cetăţenilor judeţului”
Întrebat despre proiectele sale în viitorul Parlament European, Victor Negrescu, a răspuns: „Sunt candidatul Regiunii Centru la europarlamentare, în special al judeţului Alba. Au trecut peste 5 ani de când am devenit membru al frumoasei familii a PSD Alba, am fost în tot judeţul de nenumărate ori şi cunosc mii de oameni extraordinari. Le mulţumesc pentru încrederea acordată şi vreau să muncesc pentru ei în Parlamentul European, pentru a-i reprezenta cu mândrie şi cu putere la Bruxelles. Europenii trebuie să ştie de sacrificiile moţilor pentru România, de importanţa Blajului în menţinerea singurei culturi latine din Est, cultura românească, de potenţialul economic al Sebeşului, de priceperea oamenilor din Cugir, Aiud sau Ocna Mureş şi nu în ultimul rând de frumuseţea municipiului Alba Iulia, insuficient promovat de o administraţie învechită. Candidatura mea nu este împotriva cuiva, ci pentru ce putem schimba în bine pentru România şi judeţul Alba la Bruxelles – de aceea nu ascult criticile celor care mă atacă spunând că nu pot reprezenta judeţul Alba. Nimeni nu poate fi judecat pentru unde se naşte, ci doar pentru ceea ce a făcut şi doreşte să facă pentru oamenii ale căror destine le poate influenţa. PSD propune cea mai bine pregătită echipă de europarlamentari – Ecaterina Andronescu, Corina Creţu, Dan Nica, Ioan Mircea Paşcu – iar cel mai important este că alături de ei voi putea să vorbesc despre nevoile cetăţenilor din Alba, despre potenţialul judeţului Alba şi despre ce a reuşit să facă Guvernul condus de Victor Ponta pentru România”.
lProiectele candidatului Victor Negrescu pentru România
1. Introducerea salariului minim european, asigurându-se şansa fiecărui cetăţean european la un trai decent; 2. Garanţia pentru sănătate: crearea unor norme minime de facilităţi medicale la nivelul tuturor statelor finanţate prin fonduri europene; 3. Acces gratuit la servicii medicale de urgenţă în toate statele, pentru cetăţenii europeni; 4. Uniformizarea regimurilor şi sistemelor de muncă prin care condiţiile de muncă minime sunt garantate în toată Europa, iar avantajele oferite de flexibilitatea şi mobilitatea muncii sunt disponibile pentru toţi cetăţenii UE; 5. Finanţarea suplimentară a Garanţiei pentru Tineret, prin care tinerii au oportunitatea de a avea acces la o primă experienţă profesională, prin fonduri europene; 6. Reforma sistemului de selecţie a personalului european, fiind create oportunităţi egale de acces la funcţiile publice europene, prioritizându-se aptitudinile profesionale ale candidaţilor, astfel având şanse egale cetăţenii români interesaţi de o astfel de carieră; 7. Delegaţia Regiunea Centru: crearea unei delegaţii oficiale subvenţionate de cabinetul de europarlamentar, responsabile de promovarea economică, turistică şi culturală a judeţelor din regiune; 8. Ambasada Moţilor la Bruxelles – prin care ne dorim popularizarea identităţii culturale a locuitorilor din Apuseni; 9. Recunoaşterea diplomelor la nivel european, prin echivalarea automată a diplomelor şi competenţelor predate la nivel şcolar, liceal, universitar sau postuniversitar; 10. Reţeaua de informare europeană: crearea unei reţele de puncte de informare şi cetăţeni interesaţi să promoveze oportunităţile oferite de UE la nivelul întregii ţări, prin caravane, formarea pe fonduri europene şi consiliere.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei

Ziarul Unirea

Publicat

în

66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj.  Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea