Ajutoare pentru pensionarii cu pensii mici în luna octombrie 2023: Ce ajutor financiar se acordă
Ajutoare pentru pensionarii cu pensii mici în luna octombrie 2023: Ce ajutor financiar se acordă
Pensionarii români cu venituri lunare sub 3.000 de lei beneficiază, în acest an, conform OUG nr. 168/2022, de două tranșe de ajutor financiar. Valoarea acestui ajutor poate varia între 600 și 1.000 de lei. Prima tranșă a ajutorului a fost plătită deja în luna ianuarie, cea de-a doua urmând să fie plătită luna viitoare.
Citește și: Pensii 2024 | Cu ce procent vor crește pensiile: Punctul de pensie și pensia minimă de anul viitor
Doina Pârcălabu, secretar de stat în Ministerul Familiei și fostă șefă a Casei Naționale de Pensii, a explicat care sunt românii care vor primi bani mai mulți.
„Dacă vorbim despre aceste forme de sprijin care vin ca măsuri de protecție socială în sprijinul celor cu venituri din pensie sub 3.000 de lei, iar cuantumurile sunt diferențiate în funcție de nivelul pensiei, aceste măsuri au fost dispuse și anul trecut și iată, continuă și anul acesta, tocmai pentru a veni în sprijinul pensionarilor care să poată să își asigure cheltuielile curente și pentru care veniturile din pensie nu sunt suficiente”, a declarat Doina Pârcălabu la Antena 3.
Citește și: INDEXARE pensii 2024: Cu ce procent ar putea crește pensiile de anul viitor
În 2023, Guvernul a hotărât să le acorde pensionarilor un ajutor financiar cuprins între 600 și 1.000 de lei, potrivit OUG 168/2022. Vor beneficia de acest ajutor doar pensionarii care au pensia mai mică de 3.000 de lei. Prima tranșă din acest ajutor a fost plătită deja în ianuarie, iar ce-a de-a doua va fi plătită luna viitoare. OUG nr. 168/2022 prevede „un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei”.
Iată cum se calculează aceste valori:
- pensionarii cu venituri lunare până în 1.500 lei vor primi un total de 1.000 de lei;
- pensionariicu venituri între 1.501 și 2.000 de lei, vor beneficia de 800 de lei;:
- pensionarii cu venituri cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei, suma acordată este de 600 de lei.
Deoarece ajutorul se oferă în două etape, ianuarie și octombrie, pentru luna viitoare sumele sunt următoarele:
- pensionarii cu venituri lunare până în 1.500 lei primesc 500 de lei;
- pensionarii cu venituri lunare între 1.501 și 2.000 de lei primesc 400 de lei;
- pensionarii cu venituri lunare între 2.001 și 3.000 de lei primesc 300 de lei.
Citește și: Noutăți pensii 2024: Scenarii pentru indexarea pensiilor din 1 ianuarie. Cât ar putea ajunge punctul de pensie?
În România, la ultima statistică s-a consemnat un număr de 4.794.524 pensionari. Conform datelor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), valoarea medie a pensiei se situa la 1.734 lei. Aceleași date precizează că, dintre totalul pensionarilor, 710.848 activaseră în domeniul agriculturii.
Pentru această categorie, pensia medie se înregistra la 508 lei. În această perioadă, majoritatea pensionarilor, mai precis 3.823.507 persoane, erau pensionate la vârsta standard, cu o pondere semnificativă de femei: 2.202.520. Pentru această categorie, pensia medie a atins valoarea de 1.931 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
14 noiembrie | Lăsatul Secului pentru postul Crăciunului 2024: Tradiții și obiceiuri respectate de creștini în această zi
14 noiembrie | Lăsatul Secului pentru postul Crăciunului 2024: Tradiții și obiceiuri respectate de creștini în această zi Postul Crăciunului 2024, cunoscut și sub numele de postul Nașterii Domnului, este primul mare post din anul bisericesc, care a început de la 1 septembrie. Craciunul este prăznuit în fiecare an pe 25 decembrie. Se cântă colinde […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate4 zile ago
Când începe Postul Crăciunului 2024: Ce zile de post mai sunt până la sfârșitul anului
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
12 noiembrie – triplă sărbătoare a Armatei Române: Ziua Cercetaşilor, Geodezilor militari și SMG
-
Opinii - Comentarii17 ore ago
13 noiembrie, Sfântul Ioan Gura de Aur, mare şi vestit luminator dascăl al lumii
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
În 11 noiembrie, creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiţi
-
Actualitate3 zile ago
Care este ora ideală pentru a bea cafeaua?
-
Opinii - Comentarii5 zile ago
9 noiembrie: Ziua internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului. ”Noaptea de cristal” a rămas în istorie drept debutul simbolic al Holocaustului