AJOFM Alba: Luna mai este luna promovării economiei sociale, cu evenimente de conștientizare a importanței dezvoltării sectorului pentru întreaga societate
Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării, la nivel național, a unor evenimente și acţiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate.
Creşterea calitativă şi cantitativă a ocupării prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul întreprinderilor sociale de inserţie şi a întreprinderilor sociale, dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piaţa muncii în economia reală, susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social, reprezintă obiectivele economiei sociale, sector reglementat de Legea nr. 219/2015.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general:
- producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia;
- promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil;
- dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
- dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.
Principiile pe care se bazează economia socială sunt:
- prioritate acordată individului și obiectivelor sociale față de creșterea profitului;
- solidaritate și responsabilitate colectivă;
- convergența dintre interesele membrilor asociați și interesul general și/sau interesele unei colectivități;
- control democratic al membrilor, exercitat asupra activităților desfășurate;
- caracter voluntar și liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
- personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune și independentă față de autoritățile publice;
- alocarea celei mai mari părți a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivăți sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor.
Atestarea întreprinderilor sociale și certificarea întreprinderilor sociale de inserție sunt gratuite și se realizează de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile județene.
Dinamica sectorului de economie socială conform Registrului Unic de evidență al întreprinderilor sociale (RUEIS) publicat, în formă actualizată, pe pagina de web a ANOFM (www.anofm.ro). Procesul de atestare a început în anul 2016, iar până la finele lunii martie 2021 au fost acordate de către AJOFM Alba 227 de atestate ca întreprindere socială (ÎS) și 2 de certificate de întreprindere socială de inserție (ÎSI)/marcă socială.
RUEIS poate fi consultat accesând link-ul: https://bit.ly/3tEbLOh
Pentru o mai bună întelegere a felului în care funcționează structurile de economie socială pot fi accesate link-urile: https://bit.ly/3bxUyjJ și https://bit.ly/33Cig9L
Lista persoanelor responsabile din cadrul compartimentelor de economie socială din cadrul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă și datele de contact este disponibilă pe site-ul www.anofm.ro in cadrul secțiunii “Persoane juridice/Economie socială”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MESAJE de PAŞTE 2024 haioase. Cele mai amuzante și „funny” urări de trimis prietenilor
MESAJE DE PASTE HAIOASE • MESAJE de PASTE 2024 amuzante. SMS-uri haioase de Sfintele Paşti • URARI și FELICITARI de PASTE hazlii Ai un prieten cu simţul umorului dezvoltat? Dacă da, atunci nu ezita să-i trimiţi un mesaj funny în perioada sărbătorilor pascale. Cu siguranţă îi vei aduce zâmbetul pe buze. Iată câteva exemple de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 9 ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi