AFC Unirea 1924 Alba Iulia a ajuns la minus 14 puncte din cauza restanțelor către Al. Giurgiu și Bicheși!
AFC Unirea 1924 Alba Iulia a fost depunctată cu încă 4 puncte, în urma ședinței de miercuri, 20 iulie, a Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal.
Decizia a venit în urma neachitării restanțelor către fostul căpitan Alexandru Giurgiu și antrenorul Adrian Bicheși, penalizarea adăugându-se depunctării dictate de respectiva comisie în data de 6 iulie, când gruparea albaiuliană a fost penalizată cu alte 10 puncte (6 pentru Al. Giurgiu și 4 în cazul lui Bicheși). De asemenea, a mai apărut un memoriu prin care se solicită achitarea datoriilor, cel al lui Viorel Cristian Codrea (112/CD/2022), cu termen în 27 iulie, revendicarea adăugându-se celor 4 anterioare: Ciorgovean, Pocol, Gh. Morariu și Bârdea.
De la extaz la agonie este EKG-ul săptămânii pentru formația fanion a Albei: în 19 iulie s-a confirmat oficial că gruparea are loc în Liga 3 și în viitoarea stagiune, deși a retrogradat, iar în următoarea zi a venit sancțiunea depunctării cu încă 4 puncte!. În aceste zile, AFC Unirea 1924 Alba Iulia află dacă va fi preluată sau nu de către Primăria muncipiului Alba Iulia. Marea problemă a demersului care se preconizează a fi pus în practică prin intermediul CS Municipal Unirea Alba Iulia este tocmai datoriile acumulate în ultimul an, din cauza cărora s-a ajuns la acest “minus 14”!
Decizia comisiei FRF:
Nicu Alexandru Giurgiu (nr. dosar 66/CD/ 2022, executare drepturi financiare): “În baza art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal sancționarea AFC Unirea 1924 cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 (două) puncte pentru perioada 02.07.2022-16.07.2022. Comisia a acordat termen în data de 03.08.2022, ora 15.00, dată la care clubul debitor să prezinte dovada plății față de creditorul Giurgiu Nicu Alexandru pentru a evita în continuare depunctarea”;
*Adrian Claudiu Bicheși (81/CD/2022): “În baza art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal sancționarea AFC Unirea 1924 cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 01.07.2022-15.07.2022. Comisia a acordat termen în data de 03.08.2022, ora 15.00, dată la care clubul debitor să prezinte dovada plății față de creditorul Bicheși Adrian Claudiu pentru a evita în continuare depunctarea
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), spre un nou titlu, la Campionatele Naționale Under 23
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), spre un nou titlu, la Campionatele Naționale Under 23 În acest weekend, la Craiova, pe Stadionul „Nicolae Mărășescu” se dispută finalele Campionatului Național de atletism Under 23, competiție la care iau startul o serie de atleți din Alba. Printre aceștia se numără și Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU […]
FOTO: Antrenamente inedite în lanul cu lavandă pentru reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia
Antrenamente inedite în lanul cu lavandă pentru reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia Reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia s-au pregătit într-un mod inedit pentru concursurile de anvergură care se regăsesc în calendarul competițional al acestui an. Citește și: FOTO: Sportivii de la ACS Karate […]
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]