În data de 22 aprilie, ora 21.00, o patrulă a poliției locale a surprins mai multe persoane fumând la o terasă situată pe Bulevardul Transilvaniei, din verificările efectuate, a rezultat faptul că, perimetrul în care se fuma, era un spațiu public închis.
În urma discuțiilor avute cu persoanele în cauză, a reieșit faptul că reprezentanții barului au permis să se fumeze în spațiul respectiv, drept consecință, agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă și totodată a fost informat ca pe viitor să respecte prevederile Legii nr.349/2002 cu modificările și completările ulterioare, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în caz contrar, la a doua abatere pe lângă amenda între 5.000 și 10.000 lei, se va aplica și sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei.
5 Comentarii
si politistii unde au vazut peretii sau geamurile?? probabil doar ei le vad.. asa cum nu vad nici o masina parcata neregulamentar..
De ce nu-i amendeaza pe ei si pe altii pentru zgomot, muzica data f tare?
Sper din tot sufletul ca administratorul terasei respective sa conteste in justitie decizia de aplicare a amenzii contraventionale!
Terasa = ?? Daca tot scrieti un articol, dati si explicatii sau foto reala.
in incinta barului bowling de pe alecsandri se fumeaza ca la turci.
si nimeni nu primeste amenda.
ba chiar fumatorii se aduna zilnic acolo, si blocheaza cu masiniile strada, dar nici asta nu se vede nicaieri.
sa fie de vina faptul ca administratorul barului este un fost politist certat cu legea?
Comentariile sunt oprite