Adeverinţa de vaccinare anti-COVID-19 nu îi va scăpa pe români de restricţii: „La acest moment, ea nu este de natură să producă efecte juridice”
După începerea campaniei de vaccinare anti-Covid-19, cei care se imunizează primesc o adeverinţă. Această adeverinţă de vaccinare nu îi scapă pe români de restricţii deoarece, în prezent, documentul nu poate produce efecte juridice. Totuși, antreprenorii își pun mari speranțe în vaccinul care ar putea relansa afacerile, anunță MEDIAFAX.
A început campania de vaccinare în România, iar persoanele care se vaccinează primesc o adeverinţă. Cu toate acestea, reprezentanții Sindicatului Poliţiştilor Europol spun că adeverinţa nu îi scapă de restricţii şi de testul PCR pe cei care vor să călătorească în afara ţării.
„Această adeverinţă de vaccinare a fost cu titlu formal eliberată de către autorităţi, sub o formă sau alta să ateste existenţa acestei vaccinări. La acest moment, ea nu este de natură să producă efecte juridice. Ar fi imposibil ca să putem spune că persoanele vaccinate pot să servească masa la restaurant, în interioriul restaurantului, iar cele care nu sunt vaccinate să servească masa în afară. Interdicţiile rămân în continuare şi pentru cei vaccinaţi şi pentru cei nevaccinaţi. Obligaţia de a prezenta un test PCR cu 48 sau 72 de ore înainte, depinde de la o ţară la alta, rămâne în continuare”, a declarat Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Europol.
Cei din turism spun, însă, că adeverinţa de vaccinare va înlocui testul PCR începând cu sezonul de vară. De asemenea, ei cred că vaccinul va readuce la viaţă business-urile din industrie.
„Ce-ar însemna vaccinul? Ar însemna nu unul, doi paşi înainte. Ne putem face altfel planurile de vacanţă. Putem să vorbim de orice destinaţie turistică. După atâtea luni de izolare şi de restricţii, a răbufnit aşa dintr-odată dorinţa de a călători. Adeverinţa aceea de vaccinare va fi noul paşaport către călătorii. Mai devreme sau mai târziu va fi introdusă de către toate destinaţiile receptoare de turişti. Putem să ne imaginăm, de exemplu, evenimente chiar şi în România cu participare de mii de persoane, cum sunt marile festivaluri, unde s-ar putea la un moment dat cineva să vină şi pe bună dreptate, să spună: Pentru siguranţa voastră şi a celor din jur acceptăm participarea dacă prezentanţ dovada că v-aţi vaccinat”, a spus Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
Şi antreprenorii din HoReCa aşteaptă cu nerăbdare vaccinarea chiar dacă nu cred că procedura va reprezenta un criteriu de selecţie a clienţilor la restaurante.
„Ar trebui să însemne renaşterea noastră şi sperăm să se întâmple cât mai repede. Va fi un plus de încredere pentru oameni. Oamenii vor ieşi din nou în spaţii mai aglomerate 100%. De-abia aştept. M-aş vaccina şi azi dacă s-ar putea. Nu cred că poţi să primeşti în restaurant doar oameni vaccinaţi”, a explicat Radu Dumitrescu, antreprenor HoReCa.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Obligațiile și excepțiile pentru plata Rovinietei în 2024: Ce trebuie să știe șoferii În 2024, șoferii din România trebuie să achite rovinieta pentru utilizarea anumitor categorii de drumuri. Rovinieta este o taxă de drum obligatorie pentru toți șoferii care folosesc infrastructura națională de șosele, iar costul variază în funcție de gabaritul vehiculului. Conform promotor.ro, șoferii […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii