Activități de prevenire a comportamentului violent în rândul adolescenților din Alba
Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba continuă activitățile de prevenire a comportamentului violent în rândul adolescenților, în cadrul unui proiect încheiat între instituţie şi Centrul Școlar de Educaţie Incluzivă – Alba Iulia.
Scopul parteneriatului îl constituie prevenirea comportamentelor de risc la vârsta adolescenței, prin oferirea de informații care să permită creșterea nivelului de educare și conștientizare a tinerilor în vederea adoptării unor comportamente prosociale.
Potrivit Locotenent colonel Ovidiu Cosmin Jurcoveţ, șeful Compartimentului Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al Jandarmeriei Alba, “prima activitate informativ preventivă s-a desfăşurat miercuri, 24 februarie şi s-a adresat unui număr de aproximativ 50 de elevi şi cadre didactice. Pe fondul prezentării unor filme tematice, tinerii s-au familiarizat cu ceea ce înseamnă Jandarmeria Română, iar într-un cadru interactiv li s-au oferit răspunsuri la întrebările pe care le-au adresat cu privire la istoricul, atribuțiile şi misiunile Jandarmeriei Alba. Reprezentații jandarmeriei au subliniat necesitatea adoptării unui comportament civic bazat pe respect reciproc, pe evitarea violenței, dar au pus accent și pe aspecte legate de regimul răspunderii juridice a minorilor. În plus, elevilor le-au fost prezentate principalele fapte cu caracter antisocial ce pot fi comise în incinta și în zona adiacentă unităților școlare, cauzele producerii acestora, dar și sancțiunile prevăzute de lege în cazul săvârșirii unor astfel de fapte.
Astfel de activități s-au desfășurat în perioada anterioară și cu elevii din cadrul altor instituții de învățământ din județul Alba, atât în mediul urban cât și în mediul rural şi, având în vedere numeroasele solicitări primite pe adresa instituţiei, Jandarmeria Alba va continua acest demers şi în viitor.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]
Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”
Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025, „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]
ANM trage un semnal de alarmă: Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România Adiministrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor atinge și chiar vor depăși 36 de grade Celsius, în special în sudul și sud-estul țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul […]