Accident pe DN74: O femeie și fiul ei, răniți după ce mașina în care erau s-a răsturnat în râul Ampoi
O femeie și fiul ei de 28 de ani au fost răniți, luni, după ce mașina cu care se deplasau pe DN74, în Munții Apuseni, condusă de tânăr, s-a răsturnat în râul Ampoi, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba două persoane, mamă și fiu, au fost rănite după ce, într-o curbă, băiatul a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat în râul Ampoi.
La ora transmiterii acestei știri polițiștii cercetează circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul, însă din primele informații, băiatul nu a adaptat viteza la condițiile de drum.
”Carosabilul nu era umed, iar în urma impactului cele două persoane au rămas încarcerate”, potrivit IPJ Alba.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență transmite că victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi au fost transportate la spital pentru tratament și alte investigații.
Accidentul s-a produs pe raza localității Poiana Ampoiului din comuna Meteș.
UPDATE: Potrivit Poliției Alba tânărul șofer nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul, a lovit un stâlp, iar apoi s-a răsturnat cu autoturismul în râu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Ai animăluț de companie? Descoperă noul magazin Animax din Aiud Retail Park! Profită de promoția inaugurală, 20% reducere la toate produsele (P)
Ai animăluț de companie? Descoperă noul magazin Animax din Aiud Retail Park! Profită de promoția inaugurală, 20% reducere la toate produsele (P) PROMOȚII ZILNICE | CONSULTANȚĂ DE SPECIALITATE | PROGRAM DE LOIALITATE Luna aprilie vine cu vești bune pentru iubitorii de animăluțe din Aiud. În 2 aprilie 2026, Animax, petshop-ul îndrăgit de animăluțe, dar și […]
FOTO | Elevii de la Școala Gimnazială ,,Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, întâlnire cu Sara și Tina, două cățelușe polițiste, în cadrul unei activități preventive. Despre ce au discutat
Elevii de la Școala Gimnazială ,,Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, întâlnire cu Sara și Tina, două cățelușe polițiste, în cadrul unei activități preventive Cățelușele polițiste Sara și Tina au fost, marți, 31 martie 2026, în centrul atenției la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, unde polițiștii IPJ Alba au desfășurat o activitate preventivă dedicată […]
Bărbat din Bistrața-Năsăud, REȚINUT de polițiștii din Alba Iulia: A fost prins la volan fără permis de conducere
Bărbat din Bistrața-Năsăud, REȚINUT de polițiștii din Alba Iulia: A fost prins la volan fără permis de conducere Un bărbat din Bistrața-Năsăud a fost reținut de polițiștii din Alba Iulia după ce a fost prins la volan fără permis de conducere. Potrivit IPJ Alba, la data de 31 martie 2026, polițiștii de ordine publică din […]