A început călătoria postului

    Postul Mare sau Păresimile (de la cuvântul latinesc quadragessima = patruzeci) este postul dinaintea Paştilor. E aşezat în cinstea Sfintelor Patimi şi ne aminteşte de postul de patruzeci de zile al Mântuitorului, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei: „Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit” (Mt. 4, 2). În Canonul cel Mare citim: „Postind Domnul patruzeci de zile, în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi! De va năvăli asupra ta vrăjmaşul, cu rugăciunea şi cu postul alungă-l departe de la picioarele tale”.
Imitând postul lui Hristos, creştinul taie, de fapt, pe cel ce este izvorul păcatului, pe vrăjmaşul diavol. Mulţi eroi ai Vechiului Testament au obţinut biruinţe prin asceza postului. Prin post, Iosif „a scăpat de desfrânare”. Prin post, Moise s-a făcut „văzător de Dumnezeu”. Prin post, Iosua a ridicat poporul deasupra păcatului, ducându-l în Canaan şi „sfinţind seminţiile”. De aceea şi Mântuitorul ne învaţă cum să postim (Mt. 6, 16-18) şi ne încredinţează că prin rugăciune şi post putem birui pe demonii vicleni (Mc. 9, 29).
Postul Mare ţine şapte săptămâni, începând cu Duminica lăsatului sec de brânză şi încheindu-se în noaptea Sfintei Învieri. Este cel mai vechi, mai lung şi mai de seamă dintre posturile bisericeşti. Este o cale spre restaurarea vechii demnităţi a lui Adam. În această perioadă, se dezleagă la vin şi untdelemn numai sâmbătă şi duminică (pentru că în aceste zile se face Liturghie deplină), iar la peşte, numai de Buna Vestire şi de Florii (pentru că sunt praznice mari). Suntem datori să-l respectăm cu sfinţenie, fiindcă astfel Îl urmăm pe Hristos, Care – după expresia Sfântului Simeon al Tesalonicului – „a postit pentru păcatele noastre”.
Pentru a fi eficace, remediul postului trebuie aplicat ambelor componente ale naturii umane. Deci, se cuvine să postim cu trupul, dar şi cu sufletul. Astfel, înainte de performanţa ascezei trupeşti, duhul se exercită, mintea se eliberează, inima se umple de nădejdi. Imnograful sfânt ne asigură că, prin postire, „toată legătura nedreptăţii se rupe; se rup şi încurcăturile tocmelilor celor silnice şi se desface tot înscrisul nedemn”. Acestea sunt blocajele pe care le creează păcatul în adâncul sufletului omenesc.
Postul de răutate sau de păcat dă adevărata dimensiune spirituală a postului, întregeşte postul trupesc şi-l înnobilează. O cântare a Utreniei, din Săptămâna a treia a Sfântului Post, răsună astfel: „Posteşte, suflete, de la rău şi răutate, stăpâneşte-ţi mânia şi tot păcatul, căci un asemenea post vrea Iisus, Iubitorul de oameni”. Iar Sfântul Teodor Studitul ne îndeamnă: „Post adevărat să postim Domnului – precum prin înfrânare de la mâncări, aşa şi de la limbă, mânie, minciună şi prin înstrăinarea de orice altă patimă; ca să vedem Paştele curaţi!”.
Printr-o astfel de postire integrală, în care omul este angajat trup şi suflet, la care adăugăm rugăciunea şi milostenia, se realizează pocăinţa adevărată (=metanoia). Practic, postul de păcat cauterizează păcatul din om şi îi creează un nou mod de existenţă, un bioritm teandric. Iată de ce Sfântul Vasile cel Mare afirmă: „Adevăratul post este despărţirea de răutate”. Creştinul care îl respectă „divorţează” de păcat şi „se logodeşte” cu virtutea. De aceea, prin imnograful Triodului, Biserica ne spune tuturor: „Sosit-a acum vremea pocăinţei, intrat-a călătoria postului, să-l începem toţi cu dragoste!”.

† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---