A consumat alcool şi s-a ales cu o amendă
Sâmbătă, 9 iunie a.c., V. R. Ioan, în vârstă de 25 de ani, din Alba Iulia a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 de lei deoarece a fost surprins consumând alcool într-un loc public – în parcarea din faţa unui imobil situat pe strada Ampoiului din municipiul reşedinţă de judeţ. Pentru prevenirea unor astfel de fapte jandarmii reamintesc că, potrivit prevederilor Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*), consumul de băuturi alcoolice în locuri publice precum: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări sau gări se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Măsuri fiscale de austeritate, pentru a scoate România din recesiune. Care sunt acestea și de când vor fi aplicate
Măsuri fiscale de austeritate, pentru a scoate România din recesiune. Care sunt acestea și de când vor fi aplicate Liderii coaliției de guvernare continuă să analizeze mai multe scenarii privind pachetul de măsuri fiscale de austeritate, urmând ca o decizie politică finală să fie adoptată în cel mai ascurt timp. „Urmează măsurile fiscale. Joi sau […]
Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie?
Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie? Se pare că guvernul a calculat din nou sumele de bani colectate la asigurările de sănătate la pensii și au ajuns la concluzia că sunt prea mici pentru un prag […]
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]