Calendarul constituirii NOILOR consilii locale în judeţul Alba
Prefectul judeţului Alba, Dan Coriolan Simedru;
Având în vedere prevederile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată în anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „constituirea consiliilor locale se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, după îndeplinirea prevederilor art. 38 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, (republicată în anul 2010, cu modificările şi completările ulterioare), iar convocarea consilierilor declaraţi aleşi pentru şedinţa de constituire se face de către prefect”, ale art. 38 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată în anul 2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale O.G. nr. 35 din 30 ianuarie 2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale (astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 673/2002);
Văzând dispoziţiile H.G. nr. 140/2012 privind stabilirea datei de desfăşurare a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2012, Lista Autorităţii Electorale Permanente nr. 1 din 13 iunie 2012 – lista partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus până la data de 13 iunie 2012 raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. 1 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 398 din 14 iunie 2012), Lista Autorităţii Electorale Permanente nr. 2 din 14 iunie 2012 – lista partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus până la data de 14 iunie 2012 raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. 1 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 400 din 14 iunie 2012), Lista Autorităţii Electorale Permanente nr. 3 din 15 iunie 2012 – lista partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus până la data de 15 iunie 2012 raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. 1 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 403 din 15 iunie 2012), precum şi Procesele verbale privind constatarea rezultatului alegerii consilierilor locali în unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Alba;
Ţinând cont de prevederile Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G. nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului;
În temeiul art. 26 alin. 1 şi art. 27 alin. 1 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată în anul 2008 emit prezentul
ORDIN:
Art. 1 Se convocă în şedinţă de constituire consilierii locali declaraţi aleşi în urma alegerilor locale care au avut loc la data de 10 iunie 2012, conform programării prevăzute în anexa prezentului ordin. Şedinţa de constituire va avea următorul proiect al ordinii de zi:
1. Alegerea comisiei de validare.
2. Prezentarea procesului verbal privind validarea/invalidarea mandatelor consilierilor.
3. Adoptarea hotărârii privind rezultatul validării mandatelor consilierilor locali.
4. Depunerea jurământului de către consilierii validaţi.
5. Declararea constituirii legale a consiliului local.
6. Alegerea preşedintelui de şedinţă.
7. Prezentarea sentinţei judecătoreşti de validare a mandatului primarului (în situaţia în care a fost pronunţată).
8. Depunerea jurământului de către primar (în situaţia în care a fost prezentată sentinţa judecătorească).
9. Alegerea viceprimarului, prin vot secret.
10. Alegerea comisiilor de specialitate.
Art. 2 Secretarii unităţilor administrativ-teritoriale vor asigura, cu celeritate, aducerea la cunoştinţa aleşilor locali a prevederilor prezentului ordin şi vor efectua lucrările de secretariat, pregătirea „Jurământului de credinţă”, întocmirea procesului-verbal al şedinţei de constituire şi redactarea hotărârilor consiliului local. Totodată, vor invita la şedinţa de constituire şi primarul, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată.
Art. 3. Serviciul verificarea legalităţii actelor, juridic, contencios administrativ, urmărirea aplicării unitare a legilor cu caracter reparatoriu, alegeri va comunica prezentul ordin secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Alba, urmând ca acesta să fie afişat la sediul şi pe site-ul instituţiei prefectului. De asemenea prezentul ordin va fi transmis Ministerului Administraţiei şi Internelor şi spre publicare în mass-media locală.
Alba Iulia, 19 iunie 2012
Prefect,
Dan Coriolan SIMEDRU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată”
Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată” Zi neagră în lumea muzicală din România. Marius Bațu, un artist deosebit cu o voce minunată, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice. Anunțul decesului a fost făcut de Nicu Alifantis. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918