Întronizarea ÎPS Andrei ca mitropolit al Clujului, Albei Crişanei şi Maramureşului

Preafericite Părinte Patriarh,
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,
Excelenţele Voastre, conducători ai celorlalte confesiune creştine,
Domnilor miniştri,
Domnilor Parlamentari,
Distinşi membri ai corpului academic clujean,
Onorate oficialităţi centrale şi locale,
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Preacuvioase maici şi iubiţi fraţi şi surori,

În aceste momente solemne, cu smerenie, dau slavă Preasfintei Treimi pentru lucrarea ei minunată dintotdeauna, săvârşită în Biserica Sa.
Apoi, cu recunoştinţă, mulţumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi Sfântului Sinod, care m-au chemat la această slujire plină de responsabilitate; pe de o parte, această slujire îmi aduce mângâierea continuării misiunii în slujba lui Hristos, în calitate de mitropolit, pe de altă parte, îmi oferă o cruce în plus.
Mitropolitul este şi el episcop, doar că, din punct de vedere pastoral şi administrativ, are responsabilităţi mai mari. Referitor la slujirea episcopală Părintele Dumitru Stăniloae scrie că „episcopii sunt ramurile care, pornind din aceeaşi tulpină apostolică, extind harul şi conţinutul vieţii apostolice, în toate rămurelele care sunt preoţii şi în toate frunzele sau rodurile care sunt credincioşii. Mai bine zis, aceeaşi sevă care este Hristos se extinde prin episcopi şi preoţi în tot pomul Bisericii, aflându-se în mod nemijlocit în fiecare mădular al ei. Fără harul succesiunii apostolice a ierarhiei şi fără învăţătura apostolică transmisă odată cu el, n-ar fi creştini botezaţi, nu s-ar împărtăşi creştinii cu Hristos în Euharistie, nu L-ar cunoaşte pe Hristos în lucrarea Lui în ei aşa cum a fost şi cum a lucrat în tot trecutul”.
Convins de această realitate, în misiunea mea, mai întâi de toate în acţiunile ce le voi demara, mă voi consulta cu Preafericitul Părinte Patriarh şi voi fi în deplină ascultare faţă de hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În comuniune cu episcopatul ortodox al Bisericii noastre, cu tot episcopatul Bisericii Ortodoxe Universale, mă voi strădui să-L slujesc pe Hristos cu dăruire şi cu credincioşie.
Ştiu că această slujire este înălţătoare şi sublimă dar, în acelaşi timp, grea, încărcată cu multe sarcini şi griji. Pentru că, pe ierarh trebuie să-l întristeze şi să-l doară tot ce-l poate întrista şi durea pe Mântuitorul. Plecând de la persoana noastră, de la cei apropiaţi, de la cei pe care-i păstorim, de la oraşul nostru, de la eparhia noastră, de la Mitropolia noastră, de la Ţara noastră, de la lumea în care trăim, observăm cât de multe sunt necazurile şi problemele cu care se confruntă oamenii şi cât de cumplit este păcatul în diferitele lui ipostaze. Toate acestea-l dor pe Mântuitorul şi trebuie să ne doară şi pe noi!
În testamentul pe care ni l-a lăsat înaintaşul nostru, vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, a cărui misiune pastorală ne vom strădui să o continuăm, acesta, luând în calcul situaţia complexă de astăzi, a scris: „La cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaş vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupţiei de orice fel şi sub orice formă, care să continue şi să desăvârşească ceea ce am început eu”. Îi promitem că vom continua.
În misiunea noastră, aşa cum specificam, vom fi în deplină conlucrare cu episcopii Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Dar, în acelaşi timp, vom fi în conlucrare cu vlădicii din Sinodul Mitropoliei Ardealului. Şi, aşa cum ne-a sfătuit Părintele Patriarh Daniel, şi cum a hotărât Sfântul Sinod, pentru problemele de importanţă comună, ne vom întâlni în sinaxă de două ori pe an, pentru că formăm o singură Transilvanie. Iar pe episcopii mei vicari îi încredinţez de toată dragostea şi buna conlucrare.
În ceea ce priveşte misiunea mea pastorală şi administrativă, în relaţiile cu preoţii şi credincioşii, mă voi călăuzi după câteva principii:
a) Atât cât îmi va permite timpul îi voi primi pe toţi preoţii şi credincioşii cu bucuriile, cu necazurile şi cu problemele lor. Toţi laolaltă formăm poporul lui Dumnezeu, iar drumul înspre mântuire îl facem împreună.
b) Apoi, cu smeritele mele puteri, mă voi ruga pentru ei, pentru toţi. La Liturghie şi în rugăciunile particulare ei vor fi în inima mea. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă „să facem cereri, rugăciuni, mijlociri, pentru toţi oamenii… că acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2,1-4).
c) Pe lângă disponibilitatea de a-i primi, asculta şi de a mă ruga pentru dânşii, îi încredinţez de dragostea mea. Nu întotdeauna le voi putea împlini cererile, pentru că viaţa pe pământ este condiţionată de o serie de factori pe care nu-i controlăm noi. Dar, iubirea mea întotdeauna îi va însoţi.

d) Şi, în sfârşit, după puterile mele le voi purta sarcinile. Tot Sfântul Pavel ne îndeamnă: „purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6,2). Am pomenit aici doar aceste patru principii, întrucât le-am considerat mai importante.
În acelaşi timp, sufletul meu aşteaptă şi din partea frăţiilor lor aceeaşi deschidere. Am nevoie de duhovnicescul ataşament al clerului, al cinului monahal şi al credincioşilor. Am nevoie de rugăciunile, dragostea şi ascultarea lor. Acelaşi Sfânt Apostol Pavel zice: „Ascultaţi pe mai-marii noştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei, 13,17).
Mă voi opri acum la o altă foarte importantă dimensiune a misiunii mele: este vorba de relaţiile cu corpul academic, cu profesorimea universitară, cu toţi profesorii Clujului şi ai Mitropoliei, cu toată intelectualitatea. Dânşii au un rol covârşitor în ceea ce priveşte România de astăzi şi de mâine. Ei îi formează pe tinerii noştri. Lor le spune Înţeleptul Solomon: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă, şi chiar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Pilde 22,6). Cu gândul la această lucrare de maximă importanţă pe care o desfăşoară, îi asigur de preţuirea, dragostea, conlucrarea şi ataşamentul meu.
Intelectualitatea noastră nu-i scutită nici de ispite. Obiectivi fiind, ne dăm seama că intelectualitatea trăieşte într-o lume secularizată şi secularizantă. De aceea, cum nimic nu-i nou sub soare, vă voi reda o întrebare retorică a lui Octavian Goga: „Şi acum, fără aţi cere un răspuns, stau şi mă întreb: Care este credinţa dumneatale, intelectual al naţiei mele? Când ai pornit de acolo, din căsuţa de la ţară, şi te-ai dus la şcoală, mai ziceai „Tatăl nostru” seara şi visai cu iele şi pricolici. Duceai în suflet moştenirea din bătrâni: o candelă care licărea în taină şi-ţi lumina drumul. Dar ţi s-a risipit moştenirea asta. S-a spulberat zi de zi şi s-a fărâmiţat în calea ta. Şi, fără să vreau, îmi vine în minte o problemă atât de mare şi atât de nebăgată în seamă a vremii noastre frământate de patimi mici: educaţia religioasă a cărturărimii noastre. Nu găsiţi că ar trebui făcut ceva pentru a ne salva tineretul, dându-i dascăli luminaţi, cari în şcolile secundare să-l înveţe credinţa în Dumnezeu, şi preoţi cu guri de aur cari să cuvânteze acolo, în centrele studenţimii noastre universitare? Fiindcă, aşa cum suntem astăzi, noi nu ştim ce vrem şi nu ştim unde mergem.”
Mutatis mutandis, cele afirmate de Goga atunci se potrivesc şi astăzi.
Plecând de la această idee, îmi mărturisesc intenţia, lucru realizat şi de înaintaşul meu, să mă ocup de tineri. Am făcut lucrul acesta şi la Alba Iulia. Rămân acolo două şcoli teologice, Facultatea şi Seminarul, care au o aşezare duhovnicească bună şi care-mi provoacă nostalgii. Tinerii au deschisă poarta sufletului meu şi le voi răspunde, după posibilităţi, solicitărilor.
ASCOR-ul şi celelalte organizaţii de tineret vor fi tratate cu multă solicitudine. Iar proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” demarat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va fi implementat în toată Mitropolia.
Punctual, la Catedrala Mitropolitană, duminică seara, se va derula proiectul catehetic „O seară cu Domnul Hristos şi cu Preasfânta Sa Maică”.
Postul de Radio „Renaşterea” pe care Mitropolitul Bartolomeu, prin testament, ni-l lasă în grijă, va fi în atenţia noastră. El va colabora cu mijloacele media ale Sfintei Patriarhii, iar revistele „Renaşterea” şi „Tabor” vom încerca să le menţinem la înălţimea cuvenită.
O altă lucrare importantă a Bisericii este cea socială. În perioada de început a creştinismului două preocupări erau pe primul plan: participarea la Liturghie şi filantropia. De fapt, criteriul Judecăţii Universale îl vor constitui faptele milei sufleteşti şi trupeşti. „Căci flămând am fost, şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost, şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost, şi M-aţi primit; gol am fost, şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost, şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost, şi aţi venit la Mine” (Matei 25,35-36), ne va spune Mântuitorul. Aşa că implicarea socială, într-o lume cu aşa de mulţi oameni necăjiţi, cu copii abandonaţi, cu bătrâni singuri, cu bolnavi de toate felurile, ne rămâne la suflet.
Avem în acest sens experienţa conlucrării cu administraţiile judeţene şi locale din Arhiepiscopia Alba Iuliei, conlucrare care a dus la rezultate neaşteptate. Cu atât mai mult sperăm la rezultate în Cluj, unde instituţiile medicale sunt „de primă mână”, iar posibilităţile administraţiilor locale sunt mult mai mari.
Clujul, metropolă a Transilvaniei, nu este locuit numai de români ortodocşi, ci şi de alte etnii şi confesiuni. Toţi însă suntem copiii aceluiaşi Dumnezeu. De aceea, în spirit ecumenic, fără a face rabat doctrinar, le deschidem braţele celorlalte confesiuni, începând cu greco-catolicii, continuând cu romano-catolicii şi protestanţii, şi ne aducem aminte de îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Îngăduiţi-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Romani 4,2-3).

Preafericirea Voastră,
Onorată asistenţă,
În asemenea momente gândul îmi merge departe, „la obârşie, la izvor”, la satul Oarţa de Sus din Maramureş, la Părinţii Andrei şi Elena, la minunata mea bunică, Iuliana, a cărei credinţă o râvnesc şi acum. Preotul copilăriei mele a fost un intelectual de modă veche, cu temeinică cultură, pe nume Ioan Mihali. Minunata dăscăliţa Margareta Chira mi-a pus creionul în mâni, iar liceul l-am urmat în Cehul Silvaniei.
După Facultatea de Construcţii Căi Ferate am ajuns aici, în Cluj, la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate. În devenirea mea, din această perioadă, rămân în altarul sufletului la loc de mare cinste trei duhovnici: Părintele George Teodorescu de la Schitul Darvari din Bucureşti, Sfântul Duhovnic Paisie Olaru de la Sihla şi, mai apoi, Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol.
Făcând apoi Facultatea de Teologie la Sibiu, pe 25 august 1978, în această catedrală, rugătorul Arhiepiscop Teofil Herineanu mă hirotonea diacon, iar pe 27 august, la Apahida, preot. Au urmat şapte ani de misiune minunată la Turda. Am întâlnit acolo oameni deosebiţi pe care, când a venit timpul, i-am părăsit cu greu. Duhovnicescul Arhiepiscop Teofil, gândindu-se la misiunea pe care aş fi putut-o face, m-a transferat la Parohia „Iris” din Cluj, transfer care n-a fost recunoscut de către Departamentul Cultelor niciodată, Arhiepiscopul, fiind nevoit „să plece steagul”. Dar toate au fost cu îngăduinţa lui Dumnezeu, chiar şi încercările care au mai urmat.
În 1985 Episcopul Emilian, energicul episcop al Alba Iuliei, m-a solicitat să mă transfer la alba Iulia, pentru a face misiune, şi am acceptat. Cinci ani am fost preot paroh la „Maieri I” în Alba Iulia; iar apoi, 21 de ani, chiriarhul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Soborul de vlădici care m-au hirotonit episcop pe 25 februarie 1990 l-au avut protos pe Mitropolitul cărturar Antonie Plămădeală. Iar director spiritual, până s-a mutat la Domnul, mi-a fost blândul episcop Ioan Mihălţan.
Mila şi binecuvântarea lui Dumnezeu a fost mare, legăturile duhovniceşti au fost multe, precum şi realizările. Acum, când Preafericirea Voastră şi Sfântul Sinod m-aţi chemat la această înaltă slujire, de a-i urma în scaun vrednicului Mitropolit Bartolomeu, mă uit cu nostalgie în urmă. Mă gândesc la cele două şcoli teologice lăsate în urmă la Alba Iulia, la cele 45 de vetre monahale, la multele aşezăminte de asistenţă socială, la postul de radio, şi mai ales la dragii noştri preoţi şi credincioşi pe care i-am păstorit 21 de ani.
Însă, dacă voia lui Dumnezeu a fost să ajung Mitropolit la Cluj, mă folosesc de cuvântul Sfântului Pavel care spune că „uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă” (Filipeni 3,14), şi vă asigur, pe Preafericirea Voastră, Sfântul Sinod, Sinodul Mitropolitan, clerul şi credincioşii acestei Mitropolii, că voi face misiunea Domnului Hristos cu râvnă şi dăruire.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Amin!
† ANDREI,
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI