ASTRA Alba Iulia – săracă financiar, dar bogată sufleteşte
La Liceul de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia a avut loc festivitatea de premiere a personalităţilor membre ale Despărţământului „Eugen Hulea” Alba Iulia al ASTRA cu prilejul împlinirii a 150 de activitate a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA şi a 145 de ani de la participarea lui Mihai Eminescu la Adunarea ASTRA de la Alba Iulia. Voi insista pe concluziile desprinse din alocuţiunile vorbitorilor, printre care s-au numărat prof. Oliviu Iacob – preşedinte ASTRA Alba Iulia, prof. Gligor Udrea – preşedinte executiv, scriitorul Ilie Furduiu. Este vorba despre promovarea valorilor reale ale spiritualităţii româneşti, de cultivarea şi valorificarea folclorului autentic, cu adânci rădăcini în vatra străbună a satului românesc, cu protejarea limbii române de împrumuturile excesive din limbile străine şi, nu în ultimul rând, de educarea tinerelor generaţii în spiritul valorilor pentru care au luptat de-a lungul celor 150 de ani astriştii. Nu în ultimul rând, au fost abordate greutăţile financiare cu care se confruntă ASTRA, pornind de la strângerea cotizaţiei membrilor, continuând cu organizarea şi desfăşurarea activităţilor cultural-artistice şi încheind cu tipărirea revistei „Ethos XXI”, publicaţie a Despărţământului „Eugen Hulea” Alba Iulia. În ciuda tuturor acestor dificultăţi, până acum s-au desfăşurat peste 100 de activităţi, iar revista ASTREI albaiuliene a ajuns la al 14-lea număr.
Apoi, s-a trecut la decernarea diplomelor pentru editare de carte, studii şi articole, organizare, articole publicate în revista „Ethos XXI” şi preşedinţilor şi elevilor celor mai active cercuri ale ASTRA din şcoli: Oliviu Iacob, Paul Poenaru, Sebastian Bazilescu, Victor Făt, Gligor Udrea, Daniela Ghigeanu, Ilie Furduiu, Sabin Cioica şi soţia, Adela Poenaru, Daniela Rus, Daniela Mateica, Lucia Jimborean, Luciana Corb, cadrele didactice urmând să înmâneze diplomele şi revistele celor mai implicaţi elevi astrişti. Din păcate, nu au putut fi prezenţi Teodor Boroschi, Vasile Moga, Mioara Pop, Ioan Bâscă, Ironim Munteanu, Ion Todor, Mihai Pascaru, Ioan Popa, Ion Mărgineanu, Doru Gheaja, Sabina Ciorogar, Gheorghe Cărpinişan, Ana Maria Samson, Florentin Crişan. Atmosfera a fost întreţinută cu melodii interpretate la pian de către o profesoară şi o elevă de la liceul-gazdă, manifestarea încheindu-se cu două poezii din valoroasa operă a lui Mihai Eminescu şi Lucian Blaga, recitate de Victor Făt.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Politică Administrațieacum 4 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!