Demos kratos
Poporul s-a pronunţat! Partidul Poporului Dan Diaconescu a devenit a treia forţă politică a ţării. România are un sistem politic democratic în care votul unui analfabet este egal cu votul unui academician. Poporul s-a pronunţat! La sesiunea din acest an a examenului de bacalaureat s-au înscris doar vreo 200.000 de absolvenţi de liceu, deşi Ministerul Educaţiei se aştepta la 350.000 de candidaţi!
Am scris în repetate rânduri despre degradarea tot mai accentuată a sistemului de valori din România, atât sub aspect moral, cât şi educaţional şi cultural, atrăgând atenţia asupra influenţei nefaste pe care acest fapt îl are asupra aspectelor politice şi administrative, adică a acelor domenii în care ne dorim performanţă şi profesionalism la cote ridicate pentru că numai astfel putem spera că deciziile care se vor lua vor fi corecte, benefice pentru noi toţi. Este secretul lui Polichinelle că un nivel cultural şi educaţional ridicat este pozitiv. Lucrul este valabil şi pentru ales şi pentru alegător. Vă amintiţi cu câtă neîncredere era privit, cum era luat în derâdere partidul lui Gigi Becali Partidul Noua Generaţie? De ce? Pentru că Becali îşi înfiinţase un partid după ce câştigase o notorietate ridicată ca finanţator al FC Steaua Bucureşti şi prin maniera sa exuberantă şi tranşantă de a fi. A câştigat astfel simpatia multora, dar nu şi voturile. Cei care l-au privit atunci cu neîncredere au avut dreptate. În anii care au trecut lucrurile s-au schimbat şi pervertirea scării valorilor s-a agravat. Astfel, Dan Diaconescu a dobândit notorietate promovând la postul propriu de televiziune enigme poliţiste gen Elodia, prezicători, luptători anticorupţie colerici, dar şi personaje precum Magda Ciumac şi Tolea. Într-una dintre emisiuni Dan Diaconescu a fost luat pe sus şi aruncat, la propriu, într-un tomberon. Regizată sau nu, manevra a fost comentată şi promovată în restul presei doritoare de rating, care fără să vrea a contribuit la creşterea notorietăţii lui DD. Intrat în atenţia Consiliului Naţional al Audiovizualului, DD a declarat că este supus unor persecuţii politice şi pentru a întări aserţiunea a înfiinţat şi un partid, un Partid al Poporului care nu are cine ştie ce doctrină. Dar ce-ţi trebuie doctrină când ai un sac de promisiuni? Iar românii au dovedit că sunt creduli şi mari amatori de promisiuni. Şi desigur au fost şi dezamăgiţi de partidele cărora le-au acordat în ultimele două decenii voturile. Aşa se face că unii dintre ei, prea mulţi, şi-au legat speranţele de mai bine de PPDD care a devenit prin votul lor a treia forţă politică a ţării. În multe cazuri ei sunt cheia constituirii majorităţilor în consiliile locale şi judeţene. Dar are PPDD aleşi suficient de pricepuţi? Am văzut cum, în cazul PDL, promovarea în prim plan a unor persoane neexperimentate, neprofesioniste, naive chiar din punct de vedere al managementului politic a contribuit determinant la catastrofa naţională înregistrată la alegerile locale recent încheiate. Vom vedea dacă măsurile de austeritate luate, dar insuficient explicate au fost bune sau nu. Ne-am săturat însă de experimente.
Poporul s-a exprimat însă! Poporul a ales şi voinţa sa este respectată. România este o democraţie. În limba greacă „demos” înseamnă „popor”, iar „kratos” înseamnă „Putere”. În România, acum, poporul are puterea.
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 8 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 13 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 20 de minute
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri